Actualitate

Munca deținuților a adus Penitenciarului Bistrița peste 1,2 milioane lei

În Penitenciarul Bistrița au fost anul trecut 511 deținuți efectiv mediu, față de 649 în 2014, efectivul fiind în scădere cu 21,26%. 268 au fost în regim semideschis. Au fost admise 374 de cereri de liberare condiționată dintr-un total de 766.

Penitenciarul Bistrița a onorat 29 de contracte de prestări servicii și voluntariat. Prin folosirea la muncă a deținuților s-au obținut venituri de 1,2 milioane lei fără TVA. Din cauza lipsei cadrelor disponibile la plutonul de escortă, s-au obinut venituri un pic mai mici decât în 2014. Bugetul Penitenciarului Bistrița a fost de 17,8 milioane lei de la bugetul de stat și 1,8 milioane lei din venituri proprii.

S-au aprobat 201 vizite intime și s-au oficiat patru căsătorii în Penitenciar.

La 31 decembrie în penitenciar se aflau 476 de deținuți, numai bărbați, la o capacitate de 572 de paturi. 27 au condamnări de peste 15 ani, iar doi – pe viață. Condițiile de cazare la nivelul secțiilor IV și V, care datează din 1981, sunt improprii față de exigențele actuale, iar dotarea cu mijloace de intervenție, imobilizare, alarmare, mijloace de supraveghere și pază este insuficientă, se arată într-un raport al Penitenciarului. De asemenea, personalul este insuficient, starea parcului auto este precară, gardul împrejmuitor al sectorului de detenție este necorespunzător și vechi

S-au acordat 24.181 consultații medicale și 1.352 de consultații stomatologice. 213 deținuți au fost internbați în spitalele din rețeaua proprie, 14 în spitale din rețeaua civilă. În custodie a fost și o persoană cu handicap.

2.942 de persoane private de libertate au fost prezentate instanțelor de judecată pentru soluționarea afacerilor judiciare.

În cursul anului au fost depistate la un deținut care presta activități fără supraveghere la un punct de lucru un telefon mobil, cartele SIM, dar și medicamente și bani în alte câteva situații. Au fost constatate 212 abateri disciplinare.

Începând din octombrie se implementează un program pilot de asigurare a convorbirilor online între deținuți.

727 de persoane private de libertate au participat la 22 de programe educative. 84 au luat parte la cursuri de calificare profesională.

La finalul anului 2015, procendtul de încadrare pe posturi era de 55%, adică 88.

2 comentarii

  • In ciuda neajunsurilor, Penitenciarul Bistrita se poate lauda si cu productie de literatura stiintifica. Unul din cei mai prolifici „scriitori” de carti stiintifice este fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, care a fost condamnat în iulie 2014 la 4 ani și 6 luni de închisoare, din care efectuase deja 11 luni în arest preventiv.
    Acesta a fost mutat anul trecut din Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla la Penitenciarul Bistrița, în momentul în care i-au mai rămas de executat mai puțin de 3 ani din pedeapsă. Sorin Aposu s-a apucat de scris în octombrie 2014, când era la Gherla, iar după două luni avea publicată prima lucrare din penitenciar: ”Controlul calității cărnii și produselor din carne”. Apostu a devenit mult mai prolific după ce a fost mutat la Penitenciaru Bistrița. Aici, anul trecut, a redactat nu mai puțin de trei lucrări științifice, toate publicate la editura Risoprint.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.