Cultură

Seară cu torţe, focuri de tabără şi concerte în aer liber la Studfest

Organizatorii Studfest 2011 au pregătit pentru vineri o seară cu concerte în aer liber, focuri de tabără şi aprindere de torţe la Terasa Vama Veche.

”Putem aduce Vama Veche pentru o seară la Bistriţa?”, se întreabă organizatorii Festivalului studenţilor din Bistriţa – Studfest 2011.

În acest sens, vineri 14 octombrie, la prima ediţie a evenimentului, este lansată  o provocare tuturor bistriţenilor cu spirit viu.

De la ora 20.00, la Terasa Vama Veche (ştrand Codrişor) organizatorii vor încerca să transfere puţin din spiritul vamaiot la Bistriţa.

Împreună cu Tăşuleasa social, vor fi aprinse torţe suedeze, se vor face focuri de tabără unde se va prăji slănină, frigul va fi alungat cu un ceai fierbinte şi vin fiert cu scorţişoară, iar atmosfera va fi întreţinută de concerte de chitară în aer liber. Decorul va fi asigurat de dovleci cu lumânări.

Programul zilei de vineri la Studfest mai cuprinde: proiecţie şi selecţie foto (ora 11.00), dezbatere pe tema Schengen (ora 12.00) – în Aula Magna a Extensiei Universitare Bistriţa, un spectacol ”one man show”: G.O.D. cu Toma Dănilă – la Sinagogă.

 

 

 

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.