Social

Viceprimarul din Prundu Bârgăului a trecut de la PSD la PNL şi candidează la Primărie

Viceprimarul comunei Prundu Bârgăului, Ioan Cioncan, a decis să renunţe la PSD, partid în care s-a înscris în 2012, şi să candideze în numele PNL la funcţia de primar al comunei ca principal adversar al edilului în funcţie, Doru Crişan.

Ioan Ciocan a semnat adeziunea la PNL vineri seara, în prezenţa copreşedinţilor partidului, deputatul Stelian Dolha şi consilierul judeţean Eugen Curteanu, dar şi a senatorilor Dorin Dobra şi Cristian Florian.

Contactat telefonic de Timp Online, Cioncan a declarat: „Sunt în PSD din 2012, dar am intrat în acest partid printr-o prund 1conjunctură. Nu m-am regăsit acolo. Eu am idei liberale de când mă ştiu. Am activat în mediul prund 3privat chiar şi înainte de Revoluţie, am fost autorizat, cu acte în regulă. Înainte să intru în PSD, am simpatizat tot timpul cu dreapta”.

Viceprimarul spune că l-a anunţat în urmă cu câteva zile pe edilul din Prundu Bârgăului, Doru Crişan, despre intenţiile sale de a candida la funcţia de primar al comunei din partea PNL.

„Sută la sută va fi o competiţie puternică. Eu mizez pe faptul că aici, PNL se bucură de succes. Comuna Prundu Bârgăului e una cu adevărat liberală. Cetăţenii din comună nu au votat PSD niciodată. A ajuns comuna să fie condusă de un primar PSD pentru că Doru Crişan a trecut de la PD la PSD”, a declarat el.

42 comentarii

  • „Domnu”vice Cioncan în urma cu 4 ani, tot dintro conjunctura cum zice dinsu era ba la PPDD ba PNL ba PDL în cele din urma a ales PSD se spunea prin sat ca o sa candideze el de la toate partidele vai vai vai…

  • Cu asa membrii de partid se invart Bratienii in mormant, desi unul din cate se poate observa in poza atat de clara facuta probabil cu CMEHA lui Marinciuc (a se citi smena; futui floarea soarelui de aparat puneti mana de la mana si luati unul degetal de generatie noua) poarta barba. Da unde doamne-i Mistric? lipseste ce-a mai importanta personalitate din Prund. Mama ce-a ajuns si comuna asta sa aibe candidati din alte sate Doru-Tureac, Cioncan-Valea somesului, Avram idem samd. Roiesc pe langa Ciolan ca albinele pe langa matca. Cioncane tu sa ai Bafta multa ca Doru a cam instrainat totul in directiile dicatate de Raducu prietenii stiu ei ce.

    • Era si pacat cu atitea tradari sa nu faca.Dar sa nu uitam ca s-au facut cu bani nostrii.Banuiesc ca nu a facut cu banii adusi de acasa .De regula baietii destepti si harnici duc „BANI ACASA”.

  • Nu e important care dintre ei vor fi primari,..,! important e sa spulberam si sa aruncam la gunoi pe cei care sunt pe langa viceprimar,…Dolha,Dobra,sa…!

  • Andrei draga astia toti s-au plimbat pe la toate partidele uita-te la ei cum sunt imbracati la un eveniment cat decat important ptr.ei si comuna fi atent la incaltamintea lor, sfetare in romburi, papusi de butinari ma astia ori put a huma ori a baliga; stai ca m-am prins si imi cer scuze public sunt convinsi ca nici haina nu-i mai face oameni. Sa poate dom profesor Vlad? la ore erati tot timpul cu cravata cu nod gros si acuma? florea soarelui de treaba! Ca sa le vedeti caracterele aduceti-va aminte in urma cu 4 ani ce sa mai scuipau intre ei cativa de acolo si acuma ce sa vezi toti ca borza la c….at sa va fie rusine! Lingailor atatia consilieri si politisti comunitari si ce dracu mai sunteti in adunatura asta de capuse. Pe vremea comunistilor cati erau in primarie si in posturile de militie pe valea Bargaielor? ce populatie avea comuna? acuma jumatate sunt in afara tarii si voi? nu va ie rusine la atatia trantori pe spatele noastre. Va tot plimbati de la un partid la altul ca poate mai prindeti 4 ani sa votati cum vor unii si altii pe o tableta, o ciorba de burta si niste mici. Oameni fara pic de caracter si rusine scursuri comuniste ce sunteti! Din cauza voastra o sa reapara haiducia moderna si o sa vad care pe unde va ascundeti la munca cu voi!

  • Ma uit la cei din poza si analizandu-i pe fiecare, imi dau seama ca nici unul n-are nimic de-a face cu ,,ideile liberale”si nici cu interesele comunitatii. Ei isi urmaresc doar interesul personal iar mie, mi-e scarba de astfel de oameni.Ce-au facut oamenii astea pentru comunitate,in mandatele precedente?….NIMIC pentru binele celorlalti,TOTUL pentru ei .
    Ma uit, insa ce s-a realizat in comuna de cand e primar d-l DORU CRISAN si peste tot se vede schimbarea.El a venit cu idei noi, s-a zbatut pentru comunitate si rezultatele se vad.
    Nimeni nu poate contesta ca Prundul arata acum asa cum trebuie sa fie o comuna civilizata si asta se datoreaza abilitatilor pe care le are primarul.El e cel care a stiut cum sa administreze,sa gestioneze activitatea si mai ales sa coordoneze echipa din primarie astfel incat oamenii sa fie uniti si sa ,,lupte ”toti pentru a realiza proiectele.SI REALIZARILE SUNT MULTE SI SE VAD,IAR PENTRU MINE CA,CETATEAN AL PRUNDULUI,ASTA CONTEAZA.
    Am convigerea ca prundenii nu se vor mai lasa manipulati si amagiti de probaganda asa zisilor liberali .

  • Valea Bargaului n-a fost rosie niciodata, nici macar pe vremea lu Ceausescu… si nici nu va fi !
    Asa ca, daca asta-i candidatul de dreapta, cu el mergem inainte.

    • Gresit,trebuie sa mergem cu candidatul si echipa care a demonstrate ca se poare.Asa ca votam DORU SI ECHIPA LUI.

  • O,da ce avem noi aici!…echipa PNL…
    –-1.Comunisti notorii….asta da politica…facuta de asa politiceni ,n-am ce comenta.
    –-2. Parlamentari pe care,daca-i intalnesti pe drum ii ocolesti de departe,,.Apropo,ce-a facut deputatul asta pentru comuna Prund?Cioncan zice ca ,comuna-i liberala,inseamna ca si prundenii l-au ajutat,prin votul lor,sa ajunga in Parlament,insa el ce a facut pentru noi?….a facut pentru el ,salar de zeci de milioane …Oameni buni ,hai sa deschidem ochii si sa vedem realitatea.
    –-3.Consilieri lingusitori care,pana ieri, nu stiau cum sa-l pupe-n dos pe primar si pe altii ca sa aiba si ei un loc caldut in primarie. tu sti ca nici macar cainele nu musca mana care-i da mancare… ma revolta ceea ce vad,ceea ce se intampla.
    Oameni buni ,sper din tot sufletul ca prundenii nu se vor lasa amagiti de promisiunile demagogice pe care le vor face incompetentii astia .Va incepe campania electorala si astia sigur ca vor prosti multi oameni cu o galeata galbena si un kg. de faina,asa cum au mai facuto.Totusi,am convingerea ca prundenii nu se vor mai lasa ademeniti si se vor uita in jurul lor la schimbarile care s-au facut in ultimii patru ani,si vor sti aprecia omul care le-a creat conditii decente-normale, dealtfel, pentru vremurile in care traim- si a demonstratat ca DACA SE VREA ,SE POATE.

  • nICULITA VLAD meriti multe zdrobeste-te pentru ioan cioncan si poate obtii si tu ceva ca demult tragi de friiele pnl si esti un pnl autentic.Doamne ajuta NICULITA.

  • A luat partidele la rand,Pe principiul,trdatorului ii sta bine cu partidul.Dupa ce a stat 4 ani in umbra lui Doru si si-a facut facutele cum se spune,acum vrea sa I-o traga,dar n-are nici o sansa.Realizarile din comuna I se datoreaza numai lui Doru si consiliului local,d-nul vice mai mult cu plimbarile si….celelalte.

  • Privesc poza si-mi vine sa rad,n-am vazut atatea catastrofe pe metrul patrat de cand sunt.Doamne fereste comuna noastra de asemenea specimene.

  • Nu contesta nimeni ce s-a facut in comuna asta, dar totul s-a facut alaturi de viceprimarul Cioncan Ioan si de tot consiliul local. Puteti scrie tot felul de mizerii si de aiureli in ceea ce priveste apartenenta politica, dar nu uitati si primarul in functie a schimbat culoarea si o va face la oricand o sa fie presat de imprejurari. Fie ca unora le place sau nu si viceprimarul are o contributie mare in tot ceea ce a fost facut in comuna si are dreptul de a incerca sa mai faca ascultand si cerintele locuitorilor comunei. Sa ii dea Dumnezeu rabdare si sanatate sa ajunga unde doreste.

  • Sper sa-și revină toată Valea Bargaului din ciuma roșie în care risca sa intre nu numai dl viceprimar . Niște trădători de primari ca sa scape de dosare penale și alte afaceri cu lemn ,au plecat la PSD compromitand toate localitățile din Bârgau.
    Sper ca oamenii sa-și revină și sa nu voteze PSD ciuma roșie care ne distrug în fiecare zi cu jocurile lor murdare .

    • Mentalitate gresita,imi pare rau,Doru a plecat la PSD,ptr a-si realiza programul ptr comuna si a reusit,accesand fonduri,avand sustinere politica,fratilor.Daca nici acum nu-I bine dupa atatea realizari,atunci sa-I punem la loc pe Ilie Vlad sau Ilie Avram.Trebuie sa lasam deoparte simpatiile politice si sa votam realizarile.Degeaba simpatizam PNL si nu sa face nimic,dupa cum ne-au demonstrat,mai bine votam PSD,care au demonstrate prin Doru ca se poate,chiar daca nu ne place.Nu culoarea politica aduce bunastare cetatenilor,ci o buna adminstrare,chiar daca culoarea este rosie.Asa ca Doru,fruntea sus,ai demonstrat ca se poate si te sustinem impreuna cu echipa ta,fiindca ai nevoie de majoritate ptr urmatorul program de 4 ani.

  • Faina fotografie, DOMNUL CU MINA IN BLUGI, nu cumva e cel care l-a mazilit pe Cerceja Razvan din BISTRICIOARA ????, am auzit ca desii e mare liberal , a incercat impreuna cu Monica de la judet, sa-i convinga pe liberalii din Bistricioara ,sa mearga la Laba sa-i pupe ciobotele , sa-l roage frumos sa fuga de la PSD si sa candideze pentru marele partid liberal, da Vasilica Laba nu si nu ,……. ca pana la urma totusi sa-i fie mila de liberali, Laba le-a donat pe secretarul organizatiei PSD, adica pe Nelutu Nimigean, care nu-i nici un neam cu primarul Laba si uite asa…….. si la BISTRICIOARA liberalii au candidat la primarie tot un pesedist. Ramane sa vedem pana in 26 aprilie, la ce partid o sa-l repartizeze VASILE LABA pe BAZILU????? un alt mare pesedist. Oare ii drept sau sunt numai zvonuri???

  • Pamflet:
    Vai de tine Prundule ca te rad Bargaiele
    Cu asa echipa frate dam cu marsalieru-n spate
    Si ne ducem inapoi…Mereuta.Iliuta,lunecand pe saniuta
    Drept la post la Avramuta dupa bani in batistuta
    Nu-i bun Doru! striga unii, urland de le sar plamanii
    A facut in patru ani cat vreo sapte-opt primari
    Noi suntem cei buni mai frati haideti si ne-analizati
    Primul? Nicu apicultorul ce-n varteste extractorul
    Cel de-al doilea si neras ofticat ca el na tras
    Bilet bun din palarie, e?… Raducu Zaharie
    Cel frumos si asa mandrean un ostas de-al lui Oltean
    Cred ca-i Cristi Florean
    Cel mai gras si-un pic in fata?…zambitoare-i fata lui
    E chiar floarea soarelui UTC-ist,si PCR-ist sapoi iara
    FSN-ist amu mare PNL-ist
    Ceilalti doi ascunsi in spate? nu stiu cine-or mai fi frate
    Parca-s cocotati pe-o Mobra sa se urce acum pe Dobra
    Pe cel cu cravata-n slit plin de pufuleti pe dinti,
    Mult o sa-l mai duca doru de Stelica senatoru
    Iar in mijloc? habar n-am… e Ionica a lui Cioncan?
    Stand in fata lui Curtean? tot spion de-al lui Oltean
    Celalalt? sigur il stiu e chiar Aurel Badiu
    Mai in spate si falcos coborat din Feldru-n jos
    Vad la parasit si PER-ul? este Leon Figideru?
    Pe loganul lui de-l sui frigiderul face pui.
    Cel inalt pe cap cheliut este brokerul Budiut
    Sta in spate la Udrescu injurand pe ixulescu
    Mai sunt doi retrasi din fire…liberali in devenire
    Si vad ca-s mai mici cu-n metru decat cel de-un Kilometru
    Poate il cunoasteti voi… Eu zic nu-i de pe la noi.
    Haide roata-ncet si lin pan la Marinciuc Marin
    Cel cu freza lui Vadim ce viseaxa la Constanta
    Si la scaunul lui Tanta, se gandeste amagit
    Stai Dorutu linistit astia iau mai pacalit si ne-am lamurit si noi
    Ca suntem din ‘Plai Cu Boi’
    Totul este un pamflet si va rog sa il tratati dupa propria prisepere!

  • Felicitari pentru pamfletul de mai sus !!!!! Mereuta, Iliuta lunecand saniuta , drept la post la Avramuta .. extraordinar simt al umorului… din pacate umor negru.. pentru prundeni.

  • Nu e pamflet este adevarat.
    Vai de mine Prundule ca te rad Bargaele,
    Cu asa echipa frate, dam cu marsalieru-n spate.
    Si ne ducem inapoi,
    Mereuta, Iliuta, lunecand pe saniuta,
    Drept la postla Harpaduta.
    Dupa bani in buzunar,
    Nu-i bun, Doru, de primar?
    Striga a lui in gura mare,
    Nu-i ciolanu` de vanzare.
    A luat in 4 ani,
    Cat vreo 7-8 primari.
    Vila de la Mijloceni, parca e la Cotroceni,
    Alta casa in Suseni,
    Un teren pe Magura.
    Gura lumii ii sloboda,
    Alt teren in Colibita.
    Asa sunt domni,
    Cu fite, limuzina cea luxoasa,
    BMW-ul X6.
    Ca sa-i puna capac , acuma,
    Face un lac de acumulare,
    Ce ocupa 3 hectare, din terenul comunal.
    bun de adus la spital!
    Primarul are si o fata,
    Care la Cluj, e plecata,
    Cum sa steie in chirie,
    El cu atata bogatie,
    Pentru el nimica toata,
    I-a luat casa la fata.
    Pentru astazi e destul,
    De maine o sa va mai spun.

    • Frunza verde de alun,
      Eu atat doresc sa-ti spun
      Prundul nostru-I ca o floare
      Ca Doru I-a dat culoare
      Ce-a facut in 4 ani
      N-au facut ceilalti primari
      De la Haja,la Ilie
      Au dormit in primarie
      Insa Doru,daca-I bun
      De ce il muscati de…dos
      Este tanar si istet
      Invidiat de un judet
      Si-are cel mai bun program,
      Face cat 10 Cioncani
      Cioncan si cu echipa lui
      Cascadorii rasului,
      Acum dreapta la Prundeni,
      E data la „FRIGIDER”

    • Daca esti dascal,da dovada de om cuminte,nu jigni celelalte paturi sociale.Dar ca sa-ti raspund,iti spun ca la viata mea am vazut multi dascali prosti,inferiori chiar multor elevi.

  • E foarte bine ca PSD-ul scapa de oamenii fara caracter.
    Penelistii sunt disperati si racoleaza toti parvenitii iar acum echipa PNL e doar o adunatura de ciumati,manipulatori,incompetenti ,corupti.

  • Tu,dupa cum iti vad scrisul,n-ai nici IV clase,iar gandirea ta este sub nivelul genunchiului broastei.Cred ca faci parte din gasca lui Cioncan si Girigan,daca si acestia au devenit VIP-urile comunei,inseamna ca-I vai de capul nostru.

  • Intr-adevar la ce gramatica folositi sunteti in masura sa faceti pe cineva analfabet…..oamenii de calitate o sa ignore cu certitudine parerile unui frustrat ca dumneavoastra!

  • Ceea ce vad unii ca fiind tradare din partea lui Doru eu consider o decizie inteleapta.
    Doru a mers in primarie cu gandul de a face administratie,el asta a facut toata viata lui.
    E adevarat ca a pornit la drum alaturi de anumiti oameni,oameni care s-a dovedit ca nu prezinta incredere si atunci Doru a ales sa se dezica de ei,sa refuze a le face jocurile murdare.
    Primarul nu ne-a tradat pe noi,electoratul lui,ci tocmai pentru binele nostru a luat decizia de a se alatura PSD-ului,unde a gasit oamenii care l-au sustinut si ajutat sa-si materializeze proiectele.
    Oamenii intelepti asta au vazut in decizia lui.Prundul are multi oameni inteligenti care-l apreciaza,il admira pentru ceea ce a facut si sigur ca sunt alaturi de el.
    Desigur ca sunt multi invidiosi,rautaciosi,barfitori care incearca sa-l denigreze,insa astia sunt cei carora Doru a refuzat sa le faca jocurile murdare si acum nu stiu cum sa se razbune si recurc la tot felul de marsavii in speranta ca-l vor scoate pe Doru din primarie si vor reusi sa-si puna meschinii lor.

  • Daca tot am avut rabdarea de a citi toate comenturile , mi-a venit si o idee geniala:
    Vreau sa declar infiintarea PPB…ce inseamna asta ?
    Partidul Pamfletarilor Bargauani . ( felicitari , chiar am ras un „pic”)
    Si va mai rog ceva …daca il vedeti pe unu cu un logan ruginit cu un frigider deasupra , va rog sa ii spuneti sa i-mi aduca frigideru ca il am la el de o juma de an .Faza e ca intr-o curba mi-a ajuns frigideru intr-un sant . L-am rugat sa mi-l repare …acuma mai astept eu ce mai astept dar mi se strica carnea .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.