Actualitate

A început mica demolare a chioșcurilor vechi. Piața Sfânta Ana, prima care s-a schimbat la față

Chioșcul vechi, din aluminiu, situat lângă Biserica ”Sfânta Ana” din Bistrița, în care se vindeau până nu demult produse alimentare, în special de fast-food, a fost demolat în cursul zilei de astăzi de o firmă care a încărcat molozul într-un container și a eliberat trotuarul.

În felul acesta a fost pusă în practică a hotărâre a Consiliului Local Bistrița. Aleșii au decis ca, în momentul în care expiră perioada de închiriere a domeniului public pentru amplasarea chioșcurilor vechi, contractele să nu mai fie prelungite. Hotărârea a fost luată înainte de pandemie, dar nu a putut fi pusă în aplicare întrucât proprietarii chioșcului au contestat-o în instanță. Procesul s-a încheiat, Primăria Bistrița a câștigat, iar dacă nu și-ar fi demolat singuri construcția, o făcea municipalitatea, însă îi obliga să achite factura.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, urmează în perioada următoare să aibă aceeași soartă și un chioșc alimentar de pe strada Gării.

16 comentarii

  • Chioșcul asta nu era inestetic si nici nu încurca pe nimeni.
    Iti puteai cumpara acolo un sandwich pe la ora trei noaptea când te întorceai acasă de la Discotecă si toate celelalte magazine din zona erau închise.
    Acest chioșc a existat timp de 30 de ani, era un punct de referință, și făcea parte din arhitectura și cultura cartierului.
    Nu ati demolat doar o clădire, ati demolat obiceiurile si traditiile celor care locuiesc in zona. Ati distrus atmosfera si spiritul zonei!

    77
    53
    • Poate ca nu știi câte generații de tineri au crescut cu acest NON-Stop. Iti puteai da întâlnire acolo, cumpara sandwich-uri noaptea, probabil ca puteai cumpara si prezervative.
      Daca rămâneai fără o sticla de vin Grasa de Cotnari, o puteai lua de acolo.
      Înainte sa pună lacăt pe lazile frigorifice, situate in afara chioșcului, puteai sa furi câte o înghețată. Bănuiesc.
      Sa nu credeți ca am făcut eu asa ceva.
      Eu doar am mâncat ce au furat alții, prin 1994-1999.
      Un film românesc bun despre importantă unui NON-Stop de cartier.
      NON-Stopul este o instituție socială, totul se petrece in jurul nonstopului, toată viața socială se oprește, daca dispare acest obiectiv strategic.
      Trailerul filmului:
      bunhttps://youtu.be/7BZUNswdl4A

      25
      8
  • Chioșcul tinereții mele, era un punct de reper: „Ne întâlnim la nonstop!”, era un mini-magazin cu de toate, orice aveai nevoie noaptea, mergeam la nonstop și cumpăram. Veneam țepeni de prin cârciumi, ne opream la nonstop: „Hai să luăm un sandwich de la nonstop”. Etc. S-a demolat un simbol. S-a demolat o parte a tinereții mele.

    33
    12
  • Dacă intr-un interval scurt (câteva luni) dispar toate chioșcurile din oraș, indiferent de zonă, da, este o strategie. Dacă nu și mai rămân puține, pe ici pe colea, este o mânărie. Afacerea de cartier, de fapt șperțul, luat de la kaufland și vândut sub streașina blocului, se transformă în afacerea primăriei. Onor primar, …

    21
    1
  • Si in Turda exista wsemenea chioscuri de tip magazine stradale,facute la colturi de intersectii,sau pe spatiile publice de-a lungul trotuarelor,in diferite zone de cartiere.Toate aceste buticuri inestetice,s-au construit in perioadele de dupa 1990,cand s-a dat liber la,,marea privatizare capitalista „a acelor vremuri frenetice de capitalizare a pietei si a comerțului stradal din Romania.Dupa parerea mea,nu am fost niciodata de acord cu aceste constructii inestetice,exact si cu garajele de pe domeniile publice si de pe spatiile verzi dintre blocuri.Sunt inestetice si ca niste satre tiganesti,construite fara nici un plan urbanistic estetic pentru orasele tarii.Arata urat si inestetic oriunde ne lovim cu privirea de ele.E cazul sa se faca o curatenie generala,pe plan national,in daramarea acestor ,,cotete”si,,satre”stradale,de prin toate orasele tarii.

    9
    5
  • Poate va ganditi si la ,,mizeria ” , care vinde orice , de la intersectia Imparatul Traian – Garii ! Pe langa mizeia produsa in apropierea policlinicii , cand treci prin zona mirosul de ulei ars iti taie respiratia . Apoi masinile parcate , de catre unii consumatori , obliga pietonii sa foloseasca partea carosabila a drumului . Oricum este un comert necivilizat !

    17
    1
  • Am fost să văd cu ochii mei minunea, și am avut un șoc! Au demolat nonstopul, dar chiar în fața lui (către stradă) au făcut UN ALT CHIOȘC, care vinde flori! Adică nonstopul nu avea voie, dar florarii au voie cu chioșc???

    • La non-stop nu s-a prelungit chiria, care era acolo de 30 pe domeniul public, dar a apărut nenea cu containerul cu flori, de anul ăsta cu chirie pe 5 ani, pentru unii mumă pentru alții ciumă, HALAL PRIMĂRIE

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Lenutza Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS