Cultură

A început tabăra culturală „Realism magic la Valea Vinului”, ediţia a VII-a

Luni a început, la Valea Vinului, tabăra culturală „Realism magic” găzduită de Casa Scriitorilor şi care va ţine până în 23 septembrie. La eveniment participă scriitori şi artişti plastici.

La eveniment participă scriitorii: David Dorian, Victor Ştir, Vasile George Dâncu, Mircea Măluţ, Alexandru Uiuiu, Florica Dura, Aurel Pantea, Nicolae Corlat şi Nicolae Teişanu şi artiştii plastici: Mircea Mocanu, Georgiana Vrânceanu Cotuţiu, Marian Coman şi Alexandru Gavrilaş.

Potrivit unui comunicat transmis de scriitoarea Florica Dura, organizatoarea evenimentului, invitaţii săi vor încerca să găsească soluţii pentru valorificarea potenţialului creativ al Casei Scriitorilor din localitatea Valea Vinului şi stimularea turismului cultural şi montan.

Florica Dura spune că participanţii îşi propun să realizeze un volum de restituiri culturale alcătuit din fragmente de texte scrise la Casa Scriitorilor sau cu referire la localitatea Valea Vinului, aparţinând unor scriitori români de mare notorietate, supranumit „Cartea de la Valea Vinului”. Coordonatori vor fi Lucian Vasiliu, Cassian Maria Spiridon şi Florica Dura.

De asemenea, ei mai vor editarea şi publicarea unui catalog plastic care să conţină portretele scriitorilor cu notorietate ce au frecventat Valea Vinului, realizate de artiştii plastici invitaţi la ediţia anterioară, respectiv 2011, materializarea unor ipostaze plastice şi fotografice în care să apară Casa Scriitorilor şi finalizarea dosarului pentru clasarea în Patrimoniul Cultural Naţional a obiectivului cunoscut drept „Casa Scriitorilor” de la Valea Vinului.

La ediţia din acest an va fi evocat Lucian Valea, vor avea loc lecturi poetice, conferinţe, raport de activitate privind stadiul demersurilor făcute pe parcursul ediţiilor anterioare pentru salvarea brandului Casa Scriitorilor şi a celor două construcţii de la Valea Vinului, prezentarea brandului SKV şi a calendarului aniversar „SKV 130 de ani de turism cultural pe meleagurile Rodnei, Bistriţei şi Bârgăului”, brand descoperit în timpul cercetărilor întreprinse pentru consolidarea dosarului de clasare a Casei Scriitorilor.

Organizatorul taberei este Asociaţia Culturală „Florica Dura” în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iaşi, Complexul Muzeal BN, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural BN, Centrul Judeţean pentru Cultură BN şi Editura Eikon din Cluj Napoca.

Sursa foto: Asociaţia Culturală „Florica Dura”

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.