Începând de astăzi, se fac teste contra cost pentru depistarea noului coronavirus și la Bistrița, la Spitalul Județean de Urgență care are un laborator de biologie moleculară acreditat. Fiecare test costă 290 de lei.
Managerul unității medicale, Gabriel Lazany, a declarat joi, că nu mai puțin de șapte persoane s-au programat pentru a le fi recoltate probe încă din prima zi în care a fost posibil lucrul acesta: ”Discuția pe această temă a început într-o ședință de Comitetul Local pentru Situații de Urgență. Direcția de Sănătate Publică a ridicat problema persoanelor care sunt nevoite să părăsească țara, iar la intrarea pe teritoriul maghiar li se solicită un buletin de analiză pentru Covid-19. De aici am început toată discuția, iar eu am spus că mă voi gândi și voi găsi o soluție pentru rezolvarea problemei cetățenilor care doresc să se testeze la cerere. Astăzi am început recoltarea, iar conform programărilor avem până acum șapte solicitări”.
Pentru un test, se plătește 290 de lei, la fel ca și la Cluj.
De altfel, spitalul a semnat un protocol de colaborare cu Spitalul Județean de Urgență Cluj care are o capacitate superioară de stare față de Bistrița.
”În cazul în care noi avem capacitatea de testare plină, să putem trimite probele la Cluj, astfel încât oamenii să fie privați de aceste teste. Noi lucrăm în fiecare zi la capacitatea noastră de testare. De săptămâna aceasta, am realizat și al doilea schimb la laborator. Încă lucrează în paralel cu primul schimb ca să se obișnuiască cu metodologia și cu procedurile de extracție, iar probabil de mâine sau de sâmbătă ei vor lucra individual. Zilnic se fac peste 90 de teste. Până în prezent s-au realizat 985 de teste. Au fost zile cu 66 de teste într-o zi, dar și cu 110. Prioritizarea se face în funcție de algoritmul aprobat de Institutul Național de Sănătate Publică, iar noi realizăm testarea pentru pacienții internați și personalul medical care se încadrează în algoritmul de calcul în momentul de față ”, a spus Lazany.
Probele pentru cei care vor un test contra cost sunt prelevate marți și joi între 10.00 și 12.00 la cortul de triaj de la spital. Nu există o limită de timp în care să se facă teste la cerere.
”Noi stăm la dispoziția cetățenilor, iar dacă au nevoie de această testare noi o vom face”, a spus managerul spitalului.
Potrivit documentului elaborat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în vederea optimizării activităţilor de testare pentru COVID-19, prioritizarea testării în ordinea descrescătoare a importanţei este:
- Persoane simptomatice cu istoric de călătorie internaţională;
- Contacţi apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate;
- Personal medico-sanitar simptomatic;
- Cazuri de pneumonie fără altă etiologie, din toate categoriile de vârstă şi din toate spitalele;
- Cazuri de SARI fără altă etiologie, din toate categoriile de vârstă şi din toate spitalele;
- Persoane instituţionalizate simptomatice;
- Pacienţi înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de celule stem hematopoietice înainte de donare.
Testarea se face doar la recomandarea medicului, atât în sistemul public, cât şi în cel privat.
In rate nu se poate plati? :))
Sa nu va suparati ,dar asta mi se pare o joaca de-a baba -oarba.Daca omul nu este bolnav,nu are simptome,la ce bun sa se impunga si sa mai dea si vreo 3 milioane…dupa ce ca astat de 2 luni in casa si nu a castigat nimic?! Eu stiu oameni de aproape 9o de ani care nu au luat o injectie.
La clinica Sanovil am plătit pentru test 130 Lei .
Să vă fie rușine. Pentru cei care au asigurare de sănătate ar trebui să fie testarea gratuită la cerere, cu recomandarea medicului de familie. Aici avem de-a face cu o stare de ipohondrie. Vorba mareșalului Ion Antonescu în fața plutonului de execuție, în 1 iunie 1946, „Ție popor ingrat…” Să fiți sănătoși.
Testarea asta ar trebui sa fie gratis deoarece platim destul la CAS in fiecare luna si zeci de ani. Angajatul poate atii sute de lei in fiecare luna si statul nu poate face un test gratuit intr-o viata. Testul este valabil doar pentru moment, maine e alta zi si alta aventura. Spor la testari.
Dar nu s-a laudat r.Moldovan ca a cumparat nu stiu cate mii de teste? Alea sunt pentru PSD?
„Scump, domnule, scump! Dincolo era mai ieftin!” Testarea contra cost pentru Covid-19, aduce aminte de una dintre cele mai bune reclame realizate în România prin anul 2010, unde era vorba de un individ obsedat de cumpărături, care a ajuns în halatul alb al nebunilor, repetând insistent: “Cât e halatul, cât e halatul?”.
Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=u9qSTOS8jv8