Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria” – filiala județeană ”Colonel Liviu Rusu” Bistrița-Năsăud și Colegiul Tehnic Infoel Bistrița, cu sprijinul Primăriei Bistrița, organizează a patra ediție a concursului județean de educație patriotică ”Eroul din familia / localitatea mea”.
Concursul, adresat elevilor din clasele gimnaziale și liceale, constă în elaborarea unei lucrări despre un erou din familia/ localitatea de domiciliu a elevului (sau părinților/rudelor acestuia), participant/căzut în luptele din Primul sau Al Doilea Război Mondial, victimă a regimului comunist ori care s-a jertfit în răscoale/ revolte.
Concursul se desfășoară pe două secțiuni, gimnaziu și liceu, pentru fiecare secțiune acordându-se premii și mențiuni. Înscrierea se face până la data de 1 aprilie 2023, detalii despre modul de redactare și trimitere a lucrărilor putând fi obținute de pe pagina de Facebook – Asociația Cultul Eroilor ”Regina Maria” Bistrița-Năsăud ”Colonel Liviu Rusu” sau prin trimiterea unui mesaj pe adresele de e-mail: cerc.eroi.bn@gmail.com și cristina.rusu@infoel.ro.
La primele trei ediții ale concursului au participat aproape 100 de elevi care au elaborat lucrări interesante și bine documentate despre eroi ai neamului românesc.
Adaugă comentariu