Social

A vrut să meargă la o aniversare, dar s-a ales cu amendă de 5.000 de lei

Jandarmii au continuat și pe parcursul sfârșitului de săptămână misiunile privind verificarea respectării prevederilor legale în vigoare pe linia prevenirii și combaterii îmbolnăvirilor cu SARS-COV-2, la nivelul municipiului Bistrița și a județului Bistrița-Năsăud.

Au fost aplicate în total 100 de sancțiuni: 14 amenzi în valoare de 6.000 lei și 86 de avertismente scrise. Majoritatea dintre acestea au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar 4 pentru nerespectarea măsurilor de liberă circulație.         

În comuna Ciceu Giurgești, aflată în carantină până în 13 martie, forțele de ordine aflate într-unul dintre filtre au depistat ieri un bărbat care intenționa să intre în localitate, cu toate că se afla în carantină la domiciliu în municipiul Bistrița ca urmare a sosirii din străinătate.

Acesta nu a prezentat niciun document, motivând faptul că și le-a uitat acasă și dorea să ajungă la o aniversare în localitatea Negrilești.

La o primă verificare în baza de date, acesta figura ca fiind în carantină la domiciliu, ca urmare bărbatul a fost sancționat de polițiști cu 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii de carantinare, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Până în prezent, forțele de ordine (jandarmii și polițiștii) au aplicat în zona carantinată Ciceu Giurgești 33 de sancțiuni: 26 avertismente scrise și 7 amenzi în valoare totală de 11.700 de lei, fiind legitimate 5.225 persoane și controlate 3.652 de autovehicule. Au mai fost aplicate și alte 30 de sancțiuni, în valoare totală de 13.910 lei.  

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.