Actualitate Recomandări

Abia întors de la Cercul Polar, Tibi Uşeriu dă o veste trăsnet. La ce competiţie extremă va mai participa

Câştigătorul ediţiei 2017 a maratonului Arctic Ultra, Tibi Uşeriu, a sosit în ţară, în noaptea de miercuri spre joi, pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, fiind întâmpinat cu aplauze de peste 100 de persoane care i-au scandat numele.

Potrivit Agenţiei Mediafax, mulţi dintre cei prezenţi aveau steaguri tricolore, dar au prezentat şi un mesaj scris din afişe „A doua oară 6633 până la capăt”. Printre ei au fost şi patru tineri clujeni care au alergat din Piaţa Unirii până la aeroport, pe o distanţă de 8,5 km, cu o oră înainte se sosirea avionului, în semn de susţinere şi de apreciere pentru câştigarea de către Uşeriu a maratonului arctic.

Uşeriu a primit prăjituri, bezea de nucă cu cremă de ciocolată şi cafea pentru refacere din partea unei tinere şi s-a fotografiat cu unii dintre cei care l-au aşteptat. El a declarat că singura diferenţă faţă de cursa de anul trecut a fost frigul mai pronunţat în acest an.

„Concurenţa a fost un pic mai mare, a trebuit să scot de la mine ceva în plus, să îmi folosesc experienţa de anul trecut, deşi nu m-a ajutat foarte mult. A fost o competiţie friguroasă. Am avut ceva probleme, de la o astfel de competiţie nu te aştepţi să te întorci sănătos înapoi, am avut probleme minore, ceva degerături care au început în a treia zi, dar până la urmă am putut să gestionez şi să ajung la final cu ele. Cel mai dificil moment a fost startul, când mi-am dat seama ce mă aşteaptă pentru următorii kilometri. Au fost momente dificile şi mi-am dat seama că cu cât mă duc mai pregătit, cu atât mi-e mai greu, cred că am un instinct de supravieţuitor şi, de obicei sunt spontan, şi îmi rezolv problemele fără să fiu pregătit. De data asta am fost mai pregătit şi mi-am dat seama că am avut probleme mai mari decât anul trecut”, a spus Tibi.

Întrebat dacă va participa şi a treia oară la maratonul arctic, sportivul a răspuns că este prea devreme pentru o astfel de decizie, prioritatea sa fiind recuperarea. ”E prea devreme ca să spun dacă mai particip. Anul trecut m-am hazardat şi am spus că nu o să mai calc vreodată acolo. Acum trebuie să îmi revin şi mai văd până anul viitor. Acum mă voi întoarce la Tăşuleasă pentru că mă ameninţă ăştia că o să mă dea afară. Mi-au spus că mi s-a terminat concediul. Mă întorc la muncă. Avem o competiţie de terminat, avem Ziua Voluntarului şi ne ocupăm. Eu sunt angajat dincolo de toate astea. Nu îmi câştig existenţa din ceea ce fac. Dimpotrivă. Mă întorc la muncă şi la antrenamente”.

AICI MAI MULTE FOTOGRAFII 

„Nu voi uita toată competiţia, toate zilele şi nopţile care au trecut. La un moment dat ştiu că a început să apară aurora boreală şi m-am pus jos pe sanie şi mi-am făcut o cafea şi m-am uitat la aurora boreală până am început să îngheţ. A fost unul dintre momentele pe care le-am savurat, tura trecută a fost mai greu să îl savurez pentru că nu aveam un avans aşa de mare, de data asta mi-am permis”, a mai spus el.

Tibi a adăugat că, după câteva zile de recuperare la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca, va pleca la Bucureşti pentru lansarea cărţii „27 de paşi”, apoi va reveni acasă, la Bistriţa. Intenţia sa este să participe apoi la o competiţie în deşert.

„Va urma o competiţie în deşert, pentru că vreau să mă încălzesc. Cam la toate competiţiile la care merg eu este greu pentru că sunt competiţii considerate a fi printre cele mai grele din lume. Cu siguranţă va fi greu în deşert, pentru că acolo unde locuiesc nu am nici clima de antrenament şi cred că va fi mai greu la căldură decât la frig. Acum mă pregătesc de recuperare, care sper să fie rapidă şi să nu dureze prea mult”, a afirmat Uşeriu.

Săptămâna trecută, Tibi Uşeriu a reuşit să treacă primul, pentru al doilea an consecutiv, linia de sosire de la Tuktoyaktuk, unde s-a încheiat cursa de gheaţă a maratonului „6633 Arctic Ultra”, după ce concurenţii au parcurs 566 de kilometri în condiţii greu de imaginat.

Tășuleasa Social a anunțat: ”Am avut o săptămînă de vis şi de agonie, o săptămînă în care am încercat să ne imaginăm ceea ce nu poate fi imaginat. Voi toţi aţi fost cu el, şi l-aţi purtat pe braţe pînă la final. Tibi a cîştigat. Iar. S-a dus, a făcut imposibilul, şi s-a întors. S-a întors pentru că este de-al nostru şi nu poate stă mult timp departe de noi. Se zvoneşte că Tibi va vorbi pentru prima dată în public joi 23 martie la ora 20. Se mai zvoneşte că va fi un interviu live streaming cu Marius Cosmeanu, pe pagina de Facebook Tăşuleasa Social. Se mai zvoneşte că are desagă pliiiiăa cu poveşti, cu balauri nemaivăzuţi care au picioarele îngheţate dar aripile de foc, cu castele de zăpadă ce plutesc printre nori, cu sănii de aur pe drumuri de gheaţă şi fluturi mov cu diamante în loc de ochi. De asemenea se mai zvoneşte că va face dezvăluiri uluitoare… Nu ştim sigur dacă acestea sînt adevăruri sau simple zvonuri, dar va invităm cu drag să-l ascultaţi”.

Sursa foto: Tăşuleasa Social 

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.