Recomandări Social

Accident deosebit de grav la Tureac. Doi tineri au murit

(FOTO) Modulul SMURD de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului, cu echipaj de descarcerare şi echipaj de prim ajutor, alături de echipajul de terapie intensivă SMURD din cadrul ISU Bistrița, au fost direcționate de urgență la locul solicitării.

Autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, iar cablurile electrice au ajuns pe sol, punând în pericol pe cei din apropiere și intervenția salvatorilor. Energia electrică pe linia respectivă a fost oprită, pentru a permite accesul salvatorilor în zonă.

Una dintre victime a rămas încarcerată, iar cealaltă victimă (conducătorul auto) a fost găsită în afară autoturismului, cu leziuni incompatibile cu viața.

Victima rămasă încarcerată a fost extrasă din autoturismul răsturnat, în aproximativ 5 – 7 minute.

Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, ambilor tineri, în vârstă de aproximativ 21 de ani, li s-a constatat decesul la locul accidentului, informează ISU Bistrița.

Foto: ISU Bistrița

6 comentarii

    • la astia dracu le-a calcat pedala de acceleratie si i-a împins spre moarte.
      poate ca mai bine mergeau pe jos, admirau cerul si se gândeau la viata.

  • Voia Lui nu era sa moara doi tineri dar atunci cand cauti cu orice pret sa-ti faci praf viata ta si a celor din jurul tau…Dumnezeu te lasa in v o i a ta !!!

  • In ziua de azi toti mai multi tineri mor din cauza accidentelor de masina..viteza prea mare,urcarea la volan in stare de ebrietate..conditii meteo nefavorabile..DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA IN PACE ! Trebuie sa se faca controale mai des,radarele sa fie zilnic..si cei ce-au gresit si sunt bauti, sa li-se ia permisul definitiv…

    • la astia n-avea ce sa le ia (numai alcoolemia si tensiunea), ca n-au urcat în viata lor într-o masina de scoala de soferi 😀

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.