Actualitate

Accident în lanţ la trecerea de pietoni nesemaforizată de la Viişoara (FOTO)

Un accident în care au fost implicate trei maşini s-a petrecut luni seara la trecerea de pietoni nesemaforizată de la Viişoara, aflată în dreptul vechii staţii aparţinând Gomar Lux. Mai multe persoane aflate în cele trei autoturisme, printre care şi copii, au suferit traumatisme, dar niciuna nu a dorit să fie transportată la spital.

Potrivit celor implicaţi în accident, un şofer din judeţul Botoşani, aflat la volanul unei maşini Skoda Octavia, nu a ambulante 1observat că urmează o trecere de pietoni pe DN 17 şi nu a redus viteza, izbind din spate un Opel Astra cu nr. BN 80 MMM care a frânat brusc după ce a văzut că un Audi cu nr. BN 02 ALM a oprit să dea prioritate unor pietoni.

În urma impactului, cel mai grav avariată a fost maşina din Botoşani, Opelul a rămas fără bara din spate, iar Audi a scăpat cu avarii uşoare tot la bară.

Şoferul care oprise primul să dea prioritate unor pietoni şi care se afla la volanul autoturismului BN 02 ALM a declarat pentru Timp Online că trecerea este destul de prost semnalizată şi se vede greu mai ales noaptea.

„Circul des prin zona aceasta şi, mai ales noaptea, e foarte greu să-şi dai seama că urmează o trecere de pietoni. Aceasta nu este semaforizată, din păcate”, ne-a declarat el.

La locul accidentului au venit mai multe echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

accident Viisoara 2 accident Viisoara 3 accident Viisoara 4 accident Viisoara 5

5 comentarii

  • Doamna Sabău, va rog frumos faceți o statistică a mașinilor implicate în accident(inclusiv morți ) în care au fost implicate mașini înmatriculate în Moldova. Veți vedea că sunt campioni. Eu îi observ in trafic pe ruta Bistrița- Cluj, sunt pericol, ar fi necesara ,, interzis mașinilor înmatriculate în Moldova accesul în BN”

    • Perfect de acord cu dumneavoastra!
      Despre unii dintre moldovenii de dincoace si de dincolo de Prut ai impresia ca sunt cazuti de pe Luna, sau drogati, dar cu certitudine sunt neadaptati (pt a fi civilizata in limbaj).
      Ar trebui sa aiba insemne speciale si mai ales sa fie monitorizati si determinati la CIVILIZATIE!

    • Si tu esti tampit…..moldovenii sunt fratii nostri bai fraiere…!!!!!!umbla si ei după o paine mai alba dupa cum am umblat si noi romanii.tie iti trebuie o pancartă pe spate si pe care sa scrie TAMPIT

    • Cuvintele pe care le folosesti, „John”, se pare ca te caracterizeaza
      Vezi ca graba asta spre castig „de paine mai alba” te poate duce in sant sau in pom, dar ce-i mai grav e ca poate aduce neplaceri si celor nevinovati. La asta ma refeream, fara intentia de a polemiza.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.