Actualitate Recomandări

Accident în lanț pe str. 1 Decembrie. O mașină a intrat în altele parcate. Șoferul era băut

Un autoturism Opel Corsa a produs joi dimineața, în jurul orei 4.30, un accident rutier în lanț pe strada 1 Decembrie din Bistrița, pe sensul de mers Han – Piața Petru Rareș. Șoferul a pierdut controlul volanului în dreptul intrării la UPU a Spitalului Județean de Urgență și a izbit mai întâi o autoutilitară parcată la marginea străzii, cu numere de Mureș, pe care a lovit-o în ușa din stânga.

Apoi, mașina a lovit un VW Golf parcat pe trotuar, un Ford Focus aparținând unei firme de securitate din Bistrița, dar și o alta din apropiere, a ricoșat și a ajuns cu spatele pe trotuar.

”Un autoturism a intrat în coliziune cu 4 autoturisme care se aflau parcate, continuându-și ulterior deplasarea. După intervenția polițiștilor, autoturismul implicat în eveniment, condus de un tânăr de 22 de ani din Bistrița, a fost la scurt timp depistat și oprit în trafic. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat faptul că acesta se află sub influența alcoolului, rezultatul indicat fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost constatată rănirea ușoară a tânărului. În consecință, polițiștii au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

11 comentarii

  • Nenea a fi vrut (initial) sa intre la UPU iar apoi (in ultima clipa) s-a razgandit… Nici nu stii ce sa mai zici , masini tari , oameni voinici , se intampla si pe-aici !

    16
    4
  • A avut cauciucuri de varā, când ar fi trebuit sa aibă de iarnă?
    A avut viteză?
    A fost beat?
    Soferul respectiv “Nu este suficient de responsabili, pentru a conduce un Opel”.
    O reclama la Opel, in care vânzătorul refuza sa-i vândă un Opel, unui fotbalist care este cunoscut pentru scandaluri in afara terenului de fotbal – accidente, vitezaă, violenta, alcool, femei etc.
    https://youtu.be/HtXZHNBZInM

    12
    3
  • Felicitari tanarului bizon aflat in calduri pentru isprava facuta cu multa dibacie !
    Un comentac de pe acest online posteaza des asa .
    BISTRITA ORASUL BABALICILOR.
    Oare babalicii se plimba prin oras beti la 4.30 dimineata beti la volan ?
    Cazurile foarte dese si controalele ne spun clar ca ei dorm si nu sunt prezenti pe stazi la asemenea ore.Cazuistica este cat se poate de clara.

    21
    38
  • Nu cred că Firma de Asigurări va plăti daunele.
    Poate stitivoi mai bine, dar in cazul consumului de alcool nu mai este vorba de ghinion, întâmplare, soarta, neprevăzut.
    Și atunci cine plateste?

    17
    1
  • O masina bengoasa , condusa de un tinar tare de oase , a lovit din intamplare patru masini parcate pe trotuare. In cazul parcarii pe trotuare , dupa cum s-a vazut , riscul e foarte mare! Asadar trebuie construite mai multe parcari ca sa se evite astfel provocari.

    19
    3
  • Este o mare eroare sa parchezi pe trotuare. Decat piste pentru biciclete pe care nu umbla nici macar trotinete , mai bine s-ar face parcari etajate cu ferestre colorate , cu acoperis verde si cu semn de volan sa placa la toti ecologistii , (chiar d-lui M. H. Balan)…

    16
    4
  • Nu sunt victime, doar pagube materiale, are la dispoziție 24 de ore să declare accidentul! Până atunci se trezește și scăpa cu o amendă! Astea sunt legile, făcute de hoți pentru hoți!

    9
    3
  • Nu v-ați prins ?! (era și greu !)
    Asta face din programul rabla sub acoperire.
    Dintr-un foc au fost scoase din circulație 3 autovehicule și eliberate tot atâtea locuri de parcare pentru alte auto ne/ sau mai puțin/ poluante .
    Urmează un carambol cât lanțul Sf. Anton !

    9
    3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.