Două mașini în care se aflau patru persoane au fost implicate într-un accident pe DN 17 C, la Dumitra, una dintre ele rămânând încarcerată. La locul accidentului au intervenit un echipaj de pompieri de la Detașamentul de Pompieri Bistrița, echipajul TIM și un echipaj SAJ.
În urma accidentului de joi seară, drumul a fost blocat o perioadă de timp pe ambele sensuri.
”În accident au fost implicate patru persoane, trei băieți și o fată, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani. În urma accidentului, fata a rămas încarcerată, a fost extrasă de către pompieri și predată conștientă și cooperantă echipajului medical pentru investigații medicale. La spital au ajuns fata și un băiat, ocupanți ai aceluiași autoturism. Aceștia prezentau multiple traumatisme. Celelalte două persoane au refuzat transportul la spital”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
”Din primele informații, un autoturism ce se deplasa prin Dumitra, pe direcția Năsăud către Bistrița, condus de un tânăr de 18 ani din Șieu, a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa din sens opus, condus de un tânăr de 26 de ani, din Feldru. În urma impactului, atât șoferul de 18 ani, cât și o pasageră din același autoturism au fost răniți, necesitând transportul la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Testarea cu aparatul etilotest a arătat faptul că niciunul dintre cei doi șoferi nu consumase băuturi alcoolice”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Adaugă comentariu