
Două mașini au fost implicate într-un accident rutier petrecut la Strâmba, în apropiere de mănăstire. În urma impactului, un bărbat de 42 de ani a fost transportat la spital.
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, care acuza dureri toraco-lombare, va fi transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare. Celălalt conducător auto a refuzat transportul la unitatea medicală, a transmis ISU.
Echipajele de intervenție au asigurat măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor.
“Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație semnalat pe Drumul Județean 172C, în Strâmba. La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani din Sângeorz-Băi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă din sens opus de un bărbat de 42 de ani din Albeștii Bistriței. În urma impactului, șoferul de 42 de ani a fost rănit, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.Testarea cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto a indicat rezultate negative. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.











Adaugă comentariu