Echipajul de prim ajutor și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD au intervenit pe strada Libertății din Bistrița la un accident rutier. Acestea au găsit la locul accidentului doi bărbați, conștienți.
Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a preluat un bărbat în vârstă de 26 de ani cu un traumatism cranian și alte leziuni. A fost stabilizat de echipajul medical și transportat la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale și tratament de specialitate.
Cealaltă victimă a fost preluată de paramedicii care încadrează echipajul de prim ajutor SMURD, a primit asistență la locul accidentului, iar ulterior a refuzat transportul la spital, informează ISU Bistrița-Năsăud.
”În evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme. Un vehicul condus de un bărbat de 31 de ani din Bistrița a colizionat un alt autoturism condus de un tânăr de 26 de ani din Bistrița, care în urma impactului a fost rănit. Ulterior, autoturismul primului conducător a fost proiectat într-un alt vehicul parcat pe trotuar. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la fapta de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea modului de producere a evenimentului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Foto: ISU BN
Combinația perfectă BMW +tânăr
idiotii
Viteza, bat-o vina!
niste dobitoci !