Social

Accident rutier la Mintiu. Un tânăr a murit

(FOTO) Un accident rutier s-a petrecut sâmbătă dimineață în localitatea Mintiu, comuna Nimigea. O mașină a intrat într-un cap de pod și a ajuns în pârâul de la marginea drumului. Un tânăr de 21 de ani a murit, iar altul de 19 ani a fost transportat la spital.

La locul accidentului, de pe DJ 173 B, au fost trimise echipaje de descarcerare, de prim ajutor și terapie intensivă mobilă.

”Autoturismul a fost găsit de către pompierii militari într-un pârâu la marginea drumului. Echipajele ajunse la fața locului au găsit două persoane, dintre care una încarcerată și în stop cardiorespirator și cealaltă conștientă. Persoana rămasă încarcerată a fost extrasă și i s-a aplicat protocolul de resuscitare, iar cea conștientă a fost predată echipajului TIM pentru evaluare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de către echipajele medicale, organismul bărbatului în vârstă de 21 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel s-a declarat decesul la fața locului. Cealaltă persoană, un bărbat în vârstă de 19 ani, a fost transportată la spital pentru continuarea investigațiilor medicale”, informează ISU Bistrița-Năsăud.

Cei doi tineri, Daniel Lup (19 ani) și Beniamin Lup (21 de ani), originari din Nimigea de Jos, erau frați. La volan era cel mai tânăr, care a scăpat cu viață.

Foto: ISU BN

7 comentarii

  • Pe mine mă cheamă Dragoș Hârjoabă și vă mai spun odată, ca să vă fie și vouă foarte clar: De vină-i doar ursul!

  • 1.de vina sunt ei soferii
    2.plus drumuri catastrofa
    3.plus prostie si manelism
    4. masini prea tari pt prostime.
    5. IQ mic, mic, mic, plus fudulie

    Murim …murim…si iar murim pe drumurile tarisoarei, si culmea acuma sunt mediatizate toate accidentele, poze, video, detalii socante…si tot nu pricep ca doar se uita pe taraf toata ziua

  • Decât să scrii inepții, mai bine te-ai gândi ce se poate face pentru a nu mai fi nevoiți să citim despre evenimente tragice. Pierderea de vieți omenești prin accidente rutiere este mai mare, pe zi ce trece, decât natalitatea și scăderea populației prin plecarea în țări străine a forței de muncă. Trebuie luate măsuri eficiente pentru eliminarea cauzelor care determină evenimente de acest gen. Condoleanțe familiei îndoliate pentru pierderea suferită și însănătoșire grabnică fiului cel mic!

  • Poi bolovanule de la hamangia, astea-s cauzele, care le-a enumerat skywalker.
    Dar cum mai toți excelează la pct. 5 , la ce să te aștepți ?

    • Min thiu, vezi să nu-ți bubuie capul de atâta IQ și fudulie, deoarece opinia mea n-am scris-o ca replică la a lui Luke Skywalker, pentru că nu am obiceiul să analizez opiniile altora și deoarece nu a fost postată, probabil am scris în același timp. Deci când te referi la comentariul cuiva, citește, înțelege și abia după aceea scrie ceea ce gândești. Dar eu, spre deosebire de ”alții” nu mă refer la comentariul cuiva, deoarece fiecare comentator are dreptul să-și exprime opinia proprie, iar eu respect acest drept al oricui, deoarece am bunul simț al celor 7 ani de acasă, deoarece pe vremea aceea părinții aveau la îndemână suficient timp pentru a-și educa odraslele, nu ca în vremea voastră când s-a redus la 5 ani, dar de tine nu s-a lipit nimic nici cât negru sub unghie, sau altfel spus nici măcar o IOTĂ, dacă știi ce înseamnă acest cuvânt. Dacă nu știi, vei afla căutând pe internet. Mi-a făcut plăcere să-ți țin această lecție, de care n-ai beneficiat datorită condițiilor social-economice și comprimării timpului dedicat celor 5 ani de acasă. Sper ca măcar acum să alegi ceva din ceea ce n-ai învățat când a trebuit.

  • e al patrulea sau al cincilea accident din ultimele doua saptamâni în care soferul are sub 20 de ani si cel mai probabil permisul obtinut de maxim un an.
    chiar nu vede nimeni ca astia devin o problema reala pe drumurile patriei?
    cum au obtinut acesti tineri permisul? examenul psihologic a fost facut pe bune?
    nu se sesizeaza nimeni sa ia niste masuri?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.