La centrele unde pot fi depuse dosarele pentru concursul de titularizare s-au format cozi încă din prima zi în care a fost posibil lucrul acesta, deși există...
Actualitate
În noaptea de 9/10 iulie, în urma activităților de monitorizare a traficului, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 28 ani din Bistrița, în timp...
Anul viitor, în perioada iulie – noiembrie 2021, se va face recensământul populației și locuințelor, a anunțat prefectul Stelian Dolha potrivit căruia ar...
După ce a activat în PLUS, partidul lui Dacian Cioloș, și chiar a convins bistrițenii să voteze reprezentanții acestui partid ca ei să ajungă europarlamentari...
În această săptămână, la Batalionul 812 Infanterie ”Bistrița” (”Șoimii Carpaților”) din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, a început...
”Încă o veste bună din Comisia de învățământ a Camerei Deputatilor, după ședința online, negocierile aferente și votul de adoptare. Am venit cu propunerea...
Până vineri, 10 iulie, la nivel național au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.812 au...
(FOTO) La Bistrița a început a șaptea ediție a ”Terraqua Open” la care participă peste 170 de jucători de tenis amatori din toată țara, un record pentru...
(FOTO) Partidul Oamenilor Liberi (POL), un partid reformist local cu sediul în Târgu-Mureș, și-a prezentat joi, la Bistrița, grupul de inițiativă locală care...
Compania Leoni, care are mai mulți angajați infectați cu noul coronavirus, a renunțat la ideea de a testa toți salariații fiindcă aceștia din urmă nu ar fi...
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a semnat ordinul care permite ca, din 15 august, comunicarea cu toate instituţiile din subordinea ministerului să se facă...
”Până acum am spus: am construit în județul Bistrița-Năsăud, dar nu am spus că am construit în multe locuri prost, iresponsabil, fără finalitate, iar acest...
În urma precipitațiilor abundente din ultima perioadă, vegetația a crescut foarte repede pe spațiile verzi din domeniul public, prin urmare Primăria Bistrița a...
Jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița care se aflau aseară în misiune în zona complexului comercial din Calea Moldovei au găsit un portofel și...
(FOTO-VIDEO) Echipa de handbal feminin a CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud se pregătește din 6 și până în 17 iulie pe malul mării. Delegația bistrițeană este...







