M.A.I.: ”Actualizarea listelor electorale, principala sarcină pentru prefecţi, în contextul organizării alegerilor parlamentare”
Principala sarcină transmisă reprezentanţilor autorităţilor locale a fost aceea de a realiza din timp actualizarea listelor electorale. În acest sens, ministrul Mircea Duşa a accentuat faptul că orice persoană trebuie să respecte legea iar cel ce va greşi va suporta consecinţele legale, se arată într-un comunicat al M.A.I.
În ceea ce priveşte începutul anului şcolar, conducerea M.A.I. a solicitat autorităţilor locale o maximă prudenţă pe linia asigurării ordinii publice în preajma unităţilor de învăţământ dar şi o informare preventivă în rândul părinţilor. Ministrul Duşa a cerut Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă desfăşurarea de controale privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi verificarea planurilor existente în unităţile de învăţământ.
La finalul întâlnirii, ministrul Mircea Duşa a atenţionat autorităţile locale să aloce din bugetele proprii sume aferente pentru sistemul de încălzire, în condiţiile în care până la sfârşitul anului este asigurat necesarul de combustibil.
Foto: arhivă
Adaugă comentariu