ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud oferă un exemplu de spirit civic în ceea ce privește implicarea în combaterea abandonului de deșeuri în natură.
”Susținem și încurajăm spiritul civic al cetățenilor din județul Bistrița-Năsăud! Un cetățean de bună credință din Braniștea a surprins un concetățean care a abandona deșeuri la marginea pășunii din localitatea Braniștea și a sesizat Postul de Poliție din localitate. Pe baza cercetării faptelor suprinse, numitului S.Ș. i s-a aplicat o amendă pentru depozitări necontrolate de deșeuri.
Felicităm atât pe cetățeanul care a făcut sesizarea către autoritățile publice locale, cât și pe polițiștii din localitate, care au răspuns ferm și prompt la această sesizare și au sancționat cetățeanul lipsit de respect și de bun simț.
Fără implicarea noastră, a tuturor, în prevenirea și combaterea abandonului de deșeuri în natură, nu vom reuși să îndreptăm această problemă, schimbând obișnuința unor cetățeni de a arunca deșeurile în natură. Suntem responsabili cu toții de viitorul pe care-l lăsăm copiilor noștri. Acceptă și tu provocarea noastră – hai să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!”, transmite ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
Foto: ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud
Felicitari cetateanului care a semnalat aceste fapte. La cat mai multe exemple de acest fel.
Ce simplu, pui legea în aplicare. Foarte bine.
Poate ca era mai bine sa-l determine intai sa stranga deseurile aruncate si abia apoi (daca nu se conforma) sa-l reclame. La sat sunt comunitati mici si o fapta de genul asta se va tine minte mult timp de acum incolo. Cred ca cel cu mare spirit civic trebuia sa-i explice omului de ce nu se face asa ceva si ce trebuie sa faca pentru a respecta legea. Nu toti stiu citi , nu toti inteleg ce citesc , nu toti aud , nu toti inteleg ce aud etc. (Dictonul din timul epocii socialist-comuniste: daca nu stii iti aratam , daca nu poti te ajutam iar daca nu vrei te obligam , ar putea functiona pentru cei de felul acesta.)
Jandarmeria ar trebui sa trimita un echipaj sa l pazeasca 24 din 24 pe ce l a reclamat…ii recomand sa si faca asigurare la locuinta!
Perkis de port arm
Pe moment prersoana cu inalt spirit civic este considerata erou (sau eroina!). In timp s-ar putea sa fie perceputa in sat ca paracios sau reclamagiu.Nu e bine sa faci rau altuia cu buna stiinta.
Si cel care arunca deseurile aiurea si otraveste pamantul si apa tuturor locuitorilor din sat cum trebuie privit?
Trebuie sa depasim aceasta mentalitate si sa-i obligam pe toti sa respecte legea si oamenii din sat.