Actualitate

Adio mașini cu volan pe dreapta. De când vor fi interzise

Autoturismele cu volan pe dreapta aduse din Regatul Unit nu vor mai putea circula de anul viitor în România, dacă nu vor fi reomologate de Registrul Auto Român. Operațiunea presupune modificarea mașinii și mutarea comenzilor cu tot cu volan pe partea stângă, o cheltuială de cel puțin două mii de euro.

Mai ieftine decât cele obişnuite, maşinile cu volanul pe dreapta – au fost preferate – în principal – de românii cu un buget mic pentru cumpărarea unui autoturism la mâna a doua. Poliţiştii şi instructorii auto le consideră însă adevărate pericole în trafic, anunță Știrile Pro Tv.

Numai anul trecut, 45 de români şi-au pierdut viaţa în accidente în care au fost implicate maşini cu volanul pe partea dreaptă.

În peste 90% dintre aceste cazuri s-a stabilit că vina a fost a şoferilor care conduceau astfel de maşini. În primul rând pentru că nu se pot asigura corespunzător atunci când efectuează manevra de depăşire.

Adoptarea acordului privind Brexit şi ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană estimată pentru finalul acestei luni vor aduce schimbări, în România, pentru cei care au maşini cu volan pe dreapta.

Din prima zi a anului următor, dacă Marea Britanie nu va prelungi perioada de tranziţie după ieşirea din UE, maşinile din Regatul Unit nu vor mai putea circula pe drumurile publice de la noi dacă nu vor fi reomologate de Registrul Auto Roman.

Statisticile Registrului Auto Român arată că – anul trecut – în ţara au fost aduse cu o treime mai puţine autorisme din Irlanda şi Marea Britanie decât în 2018. Potrivit Registrului Auto Român, vehiculele cu volan pe dreapta aduse din Marea Britanie şi Irlanda vor putea fi înmatriculate în aceleaşi condiţii până la sfârşitul anului. Regulile se schimbă din 2021.

63 comentarii

    • atata timp cat ai o masina cumparata din UE nu au ce sa interzica. Doar sa te oblige sa schimbi farurile si lampa de ceata pe spate ca in alte tari din UE. Daca puteau sa interzica inmatricularea acestora inainte de Brexit o faceau dar nu au putut. Atata timp cat cumperi o masina din UE sunt obligati sa iti accepte inmatricularea. Si chiar si asa se vor gasi portite. O inmatriculezi in alta tara membra UE dupa care o aduci in RO si tot nu vor avea ce sa faca. Cunosc un caz de masina noua cumparata din Dubai si pe care nu au vrut sa o omologheze cei de la RAR. Solutia a fost inmatricularea in Germania(bine ca la ei se poate) si dupa aceea in RO.

    • Nu are cum sa interzică mașinile cu volan pe dreapta Eu am masina cu volan pe dreapta de doi ani e înmatriculate în ro ,,

  • De la inceput trebuia sa interzica circulatia pe drumurile publice ale autoturismelor cu volan pe dreapta. Vor face cotete de gaini din ele.

    • Eu am mașina pe dreapta bai cap de volan și am in 12 ani de dreapta mai mulți chilometri de cat ai tu de când ești…nu am luat o amendă nu am făcut o zgârietură la cineva de ce te derajeaza pe tine ….volanul meu?

    • SOLUTIA E EXTREM DE SIMPLA SI DELOC COSTISITOARE…IMPORTANT E CA PE ORICE DISTANTA PARCURSA, SOFERUL UNEI ASTFEL DE MASINI, SA FIE INSOTIT DE INCA O PERSOANA SI, PE PARTEA STANGA, DE CE NU, SA I MAI PUNEM UN VOLAN..!!!
      SA I VAD EU PE CEI CARE NE GUVERNEAZA, ASA DE BINE SPRE .
      DEZASTRU . DACA IMI POT INTERZICE MIE SA AM „IMPLANTATE” IN BORDUL MASINII PROPRII SI PERSONALE, DOUA VOLANE
      CAT DE INCURCATI VOR FI SI CEI DE LA POLITIA RUTIERA, CARE SE UITA (UNII SI DESTUL DE MULTI), LA FAȚĂ, IMBRACAMINTE SI ..BUZUNARE, DE PARCA AM FI „MANECHINI”…SI CUM VOR DOBANDI INSTANT ..STRABISM..CAND VOR VEDEA MINUNATIA. !!
      SUNT CONVINS CA VOR FI CAPABILI SA CEARA DOUA PERMISE SI DOCUMENTELE AFERENTE PENTRU CONTROL SAU, DUPA CE VOR RAPORTA ..EVENIMENTUL, LA CARE VOR FI PARTASI, SE VOR PENSIONA ANTICIPAT CACI, NU LE VA VENI SA CREADA CEEA CE VAD….
      SI DE AICI INCEPE ADEVARATA NEBUNIE…CADRE LIPSA IN „INVENTARUL INSTITUTIEI SI ASA, LA ACEST CAPITOL, DEFICITARI, CONTROALE IN ECHIPE MIXTE, POLITISTI-PSIHIAYRI..PENTRU IMBARBATARE SI CURAJ, PRESA SI REPORTAJE HALUCINANTE DESPRE CEEA CE TREBUIE SA SI ASUME INTRIDUCAND O ASTFEL DE INTERDICTIE TAMPITA.
      MOIR OAMENI PE CAPETE IN ACCIDENTE CU MASINI CU VOLAN STANGA..DAR CE, NOI SA FIM VADUVITI DE ACEST „DREPT” ???

      EU NU VOI RENUNTA LA MASINA PE CARE O AM SI ORICE LEGE AR DA LUMINATII VREMURILOR, O SA GASESC MEREU…SOLUTII.
      STIMA.

    • I n alta parte este educatia mai solida . La noi , toti cretinii se cred soferi si uite asa omoara nevinovati ! De mult trebuiau interzise !

    • Dupa cum is drumuriile in Romania conduci mai mult pe misloc asca daca esti sofer conduci si din portbagas acidente au tot fost si daca conduci pe dr, sau ,stin

  • Foarte bine, ar fi trebuit interzise de mult, soferii care conduc astfel de mașini de obicei conduc pe mijlocul drumului, nici nu se sinchisesc sa se dea la o parte cand treci pe lângă ei. Drumul de la Bistrița la Sângeorz-Băi este un adevărat pericol din cauza lor si a altora ca ei care consideră ca linia de pe mijlocul drumului este pentru ghidare si trebuie luata între roți. Când se întâlnesc 2 fraieri si se întâlnesc des apar si accidentele.

    • Nu vă mai luați sau nui băgați pe toți în aceeași oală căi volat pe dreapta sau stînga tractorul are pe mijloc ‘dar dacă ești prost și nu ști să conduci sau ai luat petmisu pe bani se cunoaște din rezultatul cînd eși pe drumurile publice și eu am permis de 14 ani și de 2 ani condu o un scenic cu volan pe dreapta și nu văd nici o diferență doar că nu depășești dacă nai vizibilitate și nu ai o anumită distanță dar trebuie să fii șofer nu manechin și apropo accidente se fac și la mașinile cu volan stînga din cauza neatenției și a banilor dați pe permis am întlnit o grămadă de șoferi cu volan stînga care depășesc linia continuă sau taee curbele la ăștia trebuie luate permisele definitv că din cauza lor se întînplă acidente părerea mea…

    • La momentu de fata mai este posibil acest lucru? Intreb pt ca sunt total confuz,unii zic ca este totusi posibil inmatricularea masinilor cu volan pe dreapta(Uk) pana la sfarsitul anului 2020 iar alte situri spun ca nu mai este posibil?!
      Deci stie cineva ceva informatii concrete?
      Va multumesc!

  • Ho, ho numa o tara ! Cum in tarisoara noastra exista un DACA si acest cuvintel ajutator este prezent la fiecare hotarare, lege fiti siguri ca se va circula cu succes pe mai departe. Cu putine cunostinte si trasul din ochi toata lumea va fi rezolvata. Nu uitati ca traim intr-o tara speciala cu oameni si pensii speciale .Nu va ingrijorati, sistemul de smecherii a Romaniei le rezolva pe toate .

    • Si când vine băiatu’ cu BăMăVezi pe mijlocul drumului cum e fra ? Că se riscă cu un coteț de 180 cai . Conduc volan pe partea dreapta in RO de când am permisul și nu e cum zice toată lumea . Voi Românii ăștia tot vreți să nu mai fie mașini cu volan pe dreapta , da când îți găsești o mașină care s a făcut doar cu volan pe dreapta ce faci ? Stai si îți plângi in pumni că ai votat „DA” vreau sa nu mai existe volan pe dreapta …

  • Vor fi interzise masini din Regatul Unit si atat..Nu vor putea interzice masini aduse din Republica Irlanda care este in europa si nu le mai pot face nimik masinilor gata inscrise..atat timp cat in Republica Irlanda se pot înscrie masini cu volan pe stanga si restul europei inclusiv Romania sunt obligate sa inscrie masini provenite de acolo..asa ca relax cu adio..iar cele cateva zeci sau sute de mii gata inscrise nu le mai pot face nimik..asa ca relex „Volan”cu cotetele de gaini.

  • Cred nene Bălane că mai bine-ar fi să se interzică politicienii de dreapta,ar fi mult mai multă liniște în țară,noi baroneții ne-am vedea de-ale noastre,am lăsa casele fără autorizații în pace, prin firmele noastre am toaleta copacii din pădure cu totul,am face centura orașului pe terenurile noastre,etc,etc.Zic si eu așa,hă,hă,ce-mi plac glumele mele!

    • Ce se ataca taranii ce detin masini de volan pe dreapta. Luati-va masini cu volan pe stanga cum e normal nu mai incercati sa pareti ceea nu sunteti ca lumea nu da 2 lei pe masinile voastre cu volanul in sant.

    • Hai sa fim un pic mai clari ! Nu vor mai fi înmatriculate mașinile cu volan pe dreapta . Tranzitul sau folosirea mașinii pe o perioada de maxim 45 zile . Ca Razbunarea din partea englezilor poate fi drastică , “ interzicerea camioanele/ tiruri cu volan pe stânga “

    • Mai Mirciulica, mai mamaie, nu mai cataloga lumea după tipul de mașina condusă, sunt unele persoane ce dețin mașini de zeci de mii de € si sunt cu volan pe dreapta! Da, am și eu mașina cu volan pe “Șanț”, dar dacă te vad cu un logan sau un golf 4 de prin anul 2000 nu te fac sărac. BTW, conduc pe Șanț de vreo 5 ani, toate accidentele din cauza volanului pe dreapta sunt defapt din cauza șoferilor, sa nu uitam ca avem și o grămada mai mare de accidente care se întâmpla din cauza vizibilității și in cazul mașinilor cu volan pe stânga. Revino-ti din starea asta de frustrare și du-te de te spală pe fata, poate poate îți mai coboară un pic tensiunea 🙂

  • Toată lumea merge pe axul drumului(aș vrea să îi văd la știri cu capete rupte)… Cei cu volan dreapta se asigura prin dreapta. La depășirea camioanelor păstrezi o distanță mai mare si mărești unghiul de vizibilitate . Sper că te-am lămurit.
    Hai sa vorbim despre cei 50% dobitoace cu volan stânga care taie toate curbele să facă economie de kilometri
    Fmm de Ret arzi
    Am 300.000 km volan dreapta in Romania si n-am omorât sau zgâriat pe nimeni.

  • Nu se va schimba nimic. Se vor înmatricula în continuare mașini cu volan pe dreapta, doar că țara de provenineță nu va mai fi UK, ci Irlanda, Malta sau Cipru. Iar cele înmatriculate rămân înmatriculate, până se dau la fier vechi.

    • Stii cum e cu astia care comenteaza. Majoritatea sunt frustrati care si-au luat masini mai vechi si mai proaste cu pretul de 4-5 ori mai mare decat una cu volan pe dreapta. Personal am luat Megane 2 in stare perfecta de functionare din Southampton UK la 100 lire si l-am adus in tara cu 500 euro. Aici se vindeau la 2000-2500 euro aceeasi masina doar ca aveai postul de conducere pe stanga. Mie imi trebuie masina sa fac naveta nu sa ma dau mare cu ea deci putin imi pasa unde e volanul

    • Păi murea că prostu a dat bani la sală sau oraș și cînd a eștit în trafic habar nare să conducă pe stînga da pe dreapta …

  • In America se inamtriculeaza asa cum se inmatriculeaza in toata Europa ( masini cu volan pe dreapta nu vezi in Germania sau Austria pt ca e alt nivel de trai )
    Asa ca stati calmi …
    Sunt norme europene …

  • Parerea mea sincer daca esti sofer conduci si cu volan pe dreapta din propria experienta am condus 8 ani doar cu volan dreapta circa 20 / 24 mii pe an chiar fara nici un eveniment ,desi sunt multe gaste cu volan pe stanga care s au rupt gatu ,asa ca mai usor ma rautaciosilor cu comentarii inutile

  • Conduc de vreo 30 de ani cu volan pe dreapta in Romania, toata Europa, inclusiv Regatul Unit, de unde am si ontinut permisul, facand scoala la ei. Nu am agatat pe nimeni niciodata indiferent de tara unde am condus. Chiar daca se numeste Romania, unde multa prostime isi da cu presupusul si si expun parerile in necunostinta de cauza. Din cele spuse de mn, as putea proba prin sistemul de asigurari, nefigurand nicaieri, iar cls de bonus fiind maxima, inclusiv in Ro. Cand te uiti in strada spre ex in capitala noastra, poti compara ce se intampla sau cum conduc unii cu volan pe stanga, pe langa cei din tarile care conduc pe dreapta. O zi buna si sper ca n am deranjat prea mult!

  • Eu am mașina pe dreapta de 5 ani și nu am nici o problema și nici amenzi nu am luat și merg regulamentar tu daca te simți în nesiguranță cumpără ți o drona …cred că nici pe stingă nu știi să mergi …

  • Salutari tuturor , va rog sa nu mai puneti botu la vrajeli , mai puteti circula linistiti 2 ani pana se face tranzitia din Europa a Marii Britanii , sunt multi cu volan pe stanga in uk care circula fara probleme atata timp cat ei nu interzic acest lucru nici UE nu va putea interzice ( invidiosi si rautaciosi va dati cu parerea ca prostii , voi nu sunteti in stare sa mergeti cu o bicicleta si vorbiti de volan pe dreapta…eu am circulat cu volan pe dreapta in tara si in europa si care stie sa conduca pot sa foloseasca si o cheie franceza in loc de volan OILOR ce sunteti! )

    • Londonezu să știi căți dau dreptate dacă ești șofer și respecți legile de circulație semnele și tot ceai învățat în școala de șoferi nu e o pedică că e pe dreapta sau stînga și eu conduc de 14 ani de 2 ani conduc volan pe dreapta și nu e mare diferență decît depășirea dar dacă ești șofer șiți păstrezi distanța nu e nici o diferență din contra conduci mult mai ușor că tuți ți dreapta și nu te bagi spre stînga linia din mijoc și ești mai în siguranță .am văzut pe stînga care merg sau chiar încalcă axa drumului și de nevoie trebuia să țin cît mai mult dreapta mea.’ să nu mai sară în sus cei cu volan pe stînga dacă nus capabili la condus…abia merg cu volan stînga dacăi dai pe dreapta se uită peste bord să nu cumva să cadă în șanț..

    • apropo de cei care se vaita ca nu poti sa depasesti in siguranta daca ai volan pe dreapta.s-au inventat oglinzi periscopicela lei si sunt foarte utila.deci problema rezolvata.dar noi suntem mai catolici decat papa…
      vilos

  • Faza cu reomologarea nu are baza legala. Odata omologate de RAR nu vor putea sa iti interzica sa mai circuli. Si chiar daca ar face vreun siretlic deciziile se vor putea contesta in instanta iar castigul va fi de 100%. Ganditi-va ca unii guvernanti s-au luptat ca sa interzica inmatricularea masinilor cu volan pe dreapta dar nu au putut deoarece Marea Britanie este un stat membru UE si contravineau legilor Uniunii. Deci in concluzie orice auto cu volan pe dreapta provenit din UE va putea fi omologat si inmatriculat in RO si dupa Brexit. Ganditi-va ca unii guvernanti sunt „infipti” in afaceri cu autovehicule si au toate motivele motivate sau nemotivate sa le interzica in RO ca sa le creasca afacerea. Treaba cu accidentele…. Sa fim seriosi. Tine 100% de atitudinea si comportamentul soferului la volan. Un bou va face accident indiferent de unde e volanul. Personal locuiesc in jud. Cluj iar pentru cei care calatoresc pe ruta Dej-Cluj ati vazut probabil cum o gramada de „bizoni” cu masini cu volan pe stanga se baga in depasiri cu tupeu si te forteaza sa te dai deoparte. Deci nu e vorba de unde e volanul ci de cat de corect si calculat esti ca sofer. Nu vreau sa fiu rau dar pentru cine nu stie in UK se emit permise de conducere PROVIZORII care iti dau dreptul sa conduci numai cu insotitor. Multi semi-analfabeti isi fac astfel de permise si vin in tara si conduc fara probleme deoarece politita nu prea cunoaste treaba asta. Va dati seama ca permis provizoriu+lipsa experienta+necunoastera legislatiei rutiere+masina= sanse mari de accident

    • Bravo, eu am o Duba de 3 ani conduc cu volanul pe partea dreapta si nu am avut nici o problema, e mai inalta si vezi peste plafonul masinilor din fata,oricum nu prea depasesc, .In tara noastra sunt guvernanti de rahat care schimba legile cum vor ei.daca ma obliga sa schimb volanul dupa ce e inmatriculata de 3 ani fara sa am nici macar o zgarietura atunci e foarte grav CU TARA NOASTRA !!! e mai grav decat pe vremea lu Ceausescu

  • In 90% din cazuri soferii masinilor cu volan pe dr. sunt mai educati la volan decat ceilalti. In ziua de azi toata lumea depaseste limita legala de viteza(in cazul in care nu este radar). Prin comentariul tau inteleg ca esti frustrat ca nu poti depasi in conditii de siguranta nici cu volan pe stanga. Pai stai nene linistit si nu depasi. Daca limita e de 50 de ce sa depasesti pe cel care merge cu 90?
    Citez:”IN SFARSIT, SE PARE CA S-AU TREZIT DIN AMORTZEALA CEI DE LA GUVERNARE !”. Care amorteala? Unde-s autostrazile?Voi nu vedeti ca suntem fraieriti de guvernanti? Cat timp se da ITP pe spaga la toate cojile de masini nu ne mira ca aerul din Buc. este inespirabil. Dar asta e solutia ca sa inchida ochii si gura la fraieri. Ne legam de masinile in UK in loc sa eliminam coruptia din statiile ITP si RAR si sa facem autostrazi ca sa nu mai fie nevoie sa faci 150 de depasiri in 200km si 4 ore riscand viata a celorlalti participanti la trafic. Asa reduci numarul de victime in mod real. Restul e manevra pentru fraieri

  • Sant sofer de tir in GB am mers inclusiv cu volan pe stanga tot tirist in UE si GB. Daca nu da voie nu-i problema ii mafiem noi pe parlamentari. Fie pe BG sau alta tara de origine europeana apoi se va inscrie in RO. Conversia cu volan pe stanga e riscanta. Poate dura 1 saptamana si costa 1200 – 1400€ + piesele cam 3000€. Nu zic ca nu, merita la o masina de 15.000 – 20.000£ dar atat timp cat stiu sa conduc in conditii nu am nevoie de mutat volan, imi place sa conduc pe dreapta e problema mea. Nu omor pe nimeni si ma descurc in trafic. In spania la fel am mers 9 luni cu volan pe dreapta si 0 probleme ca a fost national sau autostrada.

    • A se tine cont de cei cu volan pe stanga care au platit sute de euro la militieni pentru obtinerea permisului auto.traditia este valabila si astazi in 2020.si au tupeul la accidentele mortale sa declare ca soferul neexperimentat nu a facut nu a dres..pai cine l-a trecut proba orasului?ar trebui legea din 2021 anti militie/spaga la permise apoi sa mutati volanul de pe dreapta pe stanga..rusine!

    • Jany, masina cu volan pe dreapta e inofensiva. Dar rautatea romaniilor care nu isi permit nici pe aia sa o cumpere e mare, hai in GB sa mergi pe nationale cu 1 banda pe fiecare sens in 80 km/h toti cu volan pe dreapta nu ai cum sa depasesti pt ca vin o groaza din sensul opus, asa ca stai in spate relax, scoti consumul faci economie la combustibil, piesele masinii o sa zica mersi ca nu ma fortezi, stres nu e deloc. Asa si in RO stai in spate pana se fac 2 benzi graba strica treaba. Si masina rezista 30 de ani poate chiar mai mult

  • Iti dau dreptate, oricum cand vin in Romania de-al dracu imi cumpar un BMW cu 20.000£ si cu volan pe dreapta ramane, parcat in garaj cu camera de luat vederi in caz ca un prost vrea sa mi-o zgarie, politia il prinde si plateste revopsirea frumusel. Daca scarbele din parlament vor sa ne smechereasca, le arat eu smecherie nu se joaca cu mine deloc. Ma cac pe germany si jafurile lor, in GB la suma mentionata sus gasesc masina cu 9000km la bord cam 4000mile are. 2-3 ani vechime in stare impecabila. Probabil cu schimbator automat, prefer manual dar nu conteaza, am condus in Spania aproape 1 an si nu am avut probleme pe nationale niciodata, interesele sant la mijloc dar eu si alti romani care doresc masini din GB vor continua sa le aduca asa cum traficantii de femei din RO le trimit la produs in UE si interlopii stau linistiti acasa, personal imi bag pul in guvernul din RO o sa vada ei

  • Am avut prima masina cu volan pe dreapta acum 4 ani, iam schimbat volanul deoarece mi se parea peste mana si implicit periculos; dupa 1 an de stat in GB m am intors acum cu masina pe care am avut o acolo si pot spune ca nu este nicio diferenta daca este volanul pe stanga sau pe dreapta adupa ce ti s au format automatismele in creieras pentru condus pe partea dreapta este fix acelasi lucru ca si cu volan pe partea stanga singura problema ar fi la depasiri dar cu o camera de calitate buna montaaata in partea drepata s-a rezolvat si problema asta; cei care tot militeaza impotriva volanului pe dreapta sunt de fapt niste frustrati care au ingand doar valoarea masinii si nu utilitatea ei si isi baga unghia in gat ca ei au masini mai proaste pe care au dat mai multi bani – asta este dragi concetatenji ADEVARUL

  • Dacă ești prost cioban prost și tai curbele cum se întînplă numai la noi și depășești linia continuă și ai volan stînga ești mai prost decît cel cu volan pe dreapta deci nu vă mai căcați pe voi că vai fac acidente numai mașini cu volan dreapta fac acident numai proști care nu au luat sau au tocit caretea să ia permisu și nu știu să țină la viața lor și a altor participanți în trafic ‘concluzie ” stînga dreapta nu contează trebuie să fii șofer nu vai am Bmw sau Audii sau mai știu ce și te dai în figuri mergi regulamentar și ai să vezi că nu pățești nimic.

  • Dat fiind cadrul legislativ aflat astăzi în vigoare, cei de la RAR au precizat că autovehiculele care au fost deja înmatriculate în România nu vor fi afectate de modificările survenite în urma ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

    https://www.economica.net/brexit-masini-volan-dreapta-rar_179434.html

    Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii doar în limita a 500 de caractere, cu două link-uri active către sursă, din care unul în lead. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

  • Vaide capu vostru eu conduc o mașină cu volan pe dreapta de 2 ani dar nam călcat nici o pisica dacă ești șofer mergi și cu volan ân portbagaj ia vreau sa vad și eu dacă n-o sa mai fie mașini cu volan pe partea dreapta câte accidente no sa se mai facă kiar sunt curios de asta vai și a mar de capu vostru n-aveți nici o minte un om incult la cap face accident ori cum nu nea a parat cu volan pe dreapta socotiți și câte a cidente sa găsit an a cest an și cu volan pe stânga

  • @ Gabriel

    Consider intrebarea ta binevenita.

    Raspunsul scurt: DA, pana in 31.12.2020.

    E explicabil sa te simti confuz. Site-ul RAR, ca si multe alte documente emise de autoritati romane, este plin de cuvinte, multe din ele tehnice, iar ca sa afli raspunsul la o intrebare simpla, trebuie sa ai studii superioare si sa iti aloci cateva ore bune pentru lectura. Eu de asta am plecat din Romania.

    Tocmai am primit raspuns prin e-mail de la RAR, carora le multumesc pentru promptitudine. Citez:

    „Autovehiculele ce au postul de conducere destinat circulației pe partea stângă, pot obține în mod direct cartea de identitate a vehiculului (CIV), dacă acestea indeplinesc cumulativ urmatoarele 3 condiții:
    – au fost omologate comunitar (CE) de tip;
    – au fost înmatriculate ultima data într-un stat membru UE;
    – nu au suferit modificări constructive în raport cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare anterior.
    În perioada de tranzitie 01.02.2020 – 31.12.2020 nu se schimba nimic cu privire la procedurile aplicabile vehiculelor din UK- in principal ca se accepta in continuare omologari UE acordate de UK si autovehiculele din UK cu volan dreapta.”

    Intentionez sa inmatriculez si eu o masina cu volan pe dreapta. I-am contactat prin formularul online si cred ca raspunsul asta intereseaza pe mai multi.

    Drumuri bune, tuturor!

  • Am cerut clarificari suplimentare la RAR si mi-au raspuns cu promptitudine, pentru care le multumesc.
    Odata ce au obtinut cartea de identitate, autovehiculele cu postul de conducere pe partea dreapta, nu mai trebuie sa-si schimbe volanul pe stanga.
    Deci cele omologate deja, nu sunt in pericol. ITP-ul e suficient pentru circulatia in continuare pe drumurile publice din Romania.
    Iar autovehiculele din UK mai pot fi omologate doar pana in 31 decembrie 2020, cand se incheie perioada de tranzitie post-Brexit.
    Citez:
    „Vehiculele care au postul de conducere situat pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al acestora, și sunt înmatriculate în România, nu vor fi afectate de modificările survenite în urma ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. In consecință legislația cu privire la inspecția tehnică periodică (ITP) nu s-a modificat. Aceste vehicule se vor supune ITP în configurația din CIV, fară să fie necesară modificarea postului de conducere.
    […]
    La art. 4, pct. 4.1. (Faruri), subpct. 4.1.4. din Anexa nr.2 la Ordinul M.T.C.T. nr. 2133/2005 este prevăzut faptul că echiparea cu faruri destinate conducerii pe partea stângă constituie deficiență, ce va fi încadrată în grupa celor majore si vehiculul va fi respins la verificarea tehnica.
    In concluzie, vehiculul care are postul de conducere amplasat în partea dreapta în raport cu planul median longitudinal al acestuia nu va fi respins la ITP, daca acesta este echipat cu faruri care emit un fascicul luminos asimetric, orientat spre partea dreapta a drumului.
    Mutarea postului de conducere pe partea stângă va fi necesară doar în situatia în care vehiculul a suferit modificări ale caracteristicilor constructive mentionate in cartea sa de identitate, conditie obligatorie pentru acordarea omologării de către RAR.”
    Numai bine, tuturor!

  • E”n”ilia Buzoianu???:)))
    Mai cretină și mai idioată ca tine…nu cred că e cineva…
    Și analfabetă pe deasupra…și propriul tău nume îl greșești….
    Dar…hey…ești femeie…așa că nu ar trebui să ne surprindă absolut nimic…Nu ai creier nici cât un bob de piper…doar nisip și tărâțe…Așa că ține-ți naibii…”fleanca” aia acasă și nu critica pe alții care sunt de o mie de ori mai deștepți ca tine…și care chiar știu să conducă o mașină….

  • Accidente se fac in România mai mult din cauza drumurilor înguste flancate de Șanțuri adânci din beton fără trotuare sau piste de biciclete.
    Ar trebui interzise nu mașinile pe dreapta ci deputați și parlamentari prosti, incompetenți și corupți cărora nu le pasa de popor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.