Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au întocmit un dosar penal privind o infracțiune prevăzută de Codul Silvic, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.
În urma cercetărilor efectuate și probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 36 de ani din Romuli.
Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunii de introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice în sistemul informaţional integrat pentru păduri, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii de consecinţe juridice, informează Poliția.
În fapt, la data de 23 februarie, bărbatul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale cu sediul în Romuli, a emis în fals un aviz electronic de însoțire a materialului lemnos pentru transportul, între două societăți, a cantității de 15 metri cubi.
În realitate, transportul nu a fost realizat, iar pentru a crea o aparență de legalitate, administratorul societății a simulat în aplicația SUMAL 2.0 traseul dintre depozite.










De data aceasta l-au prins, a fost prima dată 😩