Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, dat miercuri publicităţii, băiatul a fost găsit marţi seara la ora 21.00, pe strada Clopoţeilor din municipiul Bistriţa plimbându-se pe străzi.
„Poliţiştii l-au depistat pe Iacob Leontin C. de 14 ani, urmărit la nivel naţional, care în 15.07.2011 a dispărut de pe raza localităţii Rebra unde se afla în plasament la Luca G. pe timpul vacanţei. Minorul a fost internat la Complexul de Servicii Sociale Comunitare Beclean”, se arată în comunicatul IJP Bistriţa-Năsăud.
Contactată telefonic Olimpia Ababi, director-adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bistriţa-Năsăud, a declarat că băiatul are tulburări comportamentale grave generate de faptul că a fost abandonat la o vârstă fragedă de mama lui care a plecat în Ialomiţa, nefiind la prima dispariţie.
„A mai fugit şi de la şcoală de câteva ori. La 14 ani, el e elev în clasa a IV-a, are tulburări grave de comportament. Cu toate acestea, familia din Rebra a vrut să-l ia şi să-i ofere şansa să petreacă vacanţa în alte condiţii decât în centru. A fugit şi de la ei, l-au căutat, nu l-au găsitm noi am anunţat Poliţia şi l-au dat în urmărire naţională. Acum spune că vrea să meargă înapoi la familia aceea, dar nu-l mai putem lăsa”, a precizat Ababi.
Ea a spus că DGASPC Bistriţa-Năsăud îl va include pe adolescent într-un program de terapie ocupaţională.
Adaugă comentariu