Actualitate

Afară proteste, în Prefectură videoconferinţă cu noul premier!

Peste 40 de persoane s-au adunat şi vineri să protesteze în faţa Prefecturii cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi organizarea de alegeri anticipate. În timp ce oamenii scandau, prefectul şi mai mulţi şefi de instituţii îl ascultau pe noul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, în prima sa videoconferinţă după numirea ca şef al Guvernului.

Manifestanţii s-au adunat, ca de obicei, la ora 17.00 şi au scandat deja cunoscutele lozinci anitiguvernamentale şi antiprezidenţiale. Ca şi joi, lângă manifestanţi au venit şi câţiva reprezentanţi ai ND ţinuţi, din nou, la distanţă de „nucleul dur” al protestatarilor. Şi aceştia din urmă au manifestat însă cu pancarte şi cu steaguri împotriva tuturor partidelor, atât cele de la putere, cât şi cele din opoziţie.

În timp ce ambele grupuri protestau, în sala 15 a Prefecturii s-au adunat mai mulţi şefi de instituţii, în frunte cu prefectul Cristian Florian şi cu subprefectul Ioan Cătălin Păun, convocaţi la o videoconferinţă cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu. Tema a fost situaţia din ţară, în special din sud şi din Moldova, unde zăpezile şi gerul au creat probleme deosebite.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a informat că începând de duminică după-amiază, până marţi dimineaţa, cantităţile de zăpadă vor fi mai însemnate, existând posibilitatea ca ANM să emită o nouă atenţionare cod galben.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a menţionat că Executivul va aloca sumele necesare pentru operaţiunile de deszăpezire din judeţe, solicitând ca sumele alocate să fie avizate de Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, în a căror conducere se află  prefecţii şi preşedinţii de Consilii Judeţene.

Cristian Florian a fost întrebat cum stau lucrurile în judeţul nostru, iar prefectul a răspuns că nu avem probleme.

Protestele s-au încheiat înainte să se termine videoconferinţa.

      

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.