Primarul din Rodna, Alexandru Năşcan, a declarat, marţi, că suspectul în cazul crimei, Nicolae T. (31 de ani), provine dintr-o familie dezorganizată, ambii părinţi ai bărbatului fiind decedaţi.
„El locuia împreună cu un frate al lui. Sunt trei fraţi în total, doi băieţi şi o fată, cea din urmă fiind plecată în Italia. Nu avea loc de muncă, lucra pe la oameni prin sat, mai şi consuma alcool, dar nu era violent. Ambii părinţi au murit în urmă cu mulţi ani. Vă daţi seama cum au crescut cei trei şi ce educaţie au putut primi”, a spus primarul.
Alexandru Năşcan a declarat însă că, în timpul anchetei, poliţiştii au aflat că, în Ajunul Anului Nou, bărbatul se întâlnise cu băiatul la locuinţa bunicului acestuia după care au venit împreună la altă petrecere care s-a ţinut în apropierea Gării Rodna Veche (foto), unde a fost găsit şi cadavrul copilului, dezbrăcat de la brâu în jos şi cu urme de agresiuni.
„Exista o relaţie între ei. Acest lucru a devenit evident în timpul anchetei. Şi vorbim de o relaţie mai veche. Poliţiştii au găsit la tânărul de 31 de ani diverse dovezi că ar fi homosexual, iar legiştii urme de deflorare cicatrizate la băiatul decedat. În seara respectivă nu au întreţinut relaţii sexuale, dar existau semne mai vechi. Noi nu ştiam până acum despre Nicolae T. să fie homosexual, dar tot ce e posibil. Nu avem cum şti orientările sexuale ale tuturor. El nu a recunoscut fapta în timpul anchetei, dar era foarte agitat, nu a mâncat, nu a dormit, iar criminaliştii şi-au dat seama că ceva nu e în regulă cu el. Ceilalţi suspecţi nu s-au comportat aşa”, a declarat Năşcan.
Potrivit sursei citate, şi băiatul de 11 ani provine tot dintr-o familie cu probleme, tatăl copilului aflându-se în închisoare pentru crimă.
„În urmă cu zece ani, tatăl băiatului decedat l-a omorât pe paznicul Primăriei Rodna. L-au închis pentru 20 de ani. Mama a rămas acasă şi creşte singură cinci copii, trei dintr-o relaţie şi doi din alta. Sunt familii dezorganizate, fără locuri de muncă, în care se consumă mult alcool”, a declarat Năşcan.
Un bărbat de 31 de ani din Rodna, identificat de poliţişti drept principalul suspect în cazul morţii copilului de 11 ani, a fost reţinut de poliţişti pentru lovituri cauzatoare de moarte, urmând să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Antonela Gorgan, purtătorul de cuivânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti în cauza privind copilul găsit decedat în Rodna, a fost identificat un suspect principal pentru comiterea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte ca fiind Nicolae T. de 31 ani din Rodna.
“Acesta este suspectat că în noaptea de 31.12.2011 spre 01.01.2012, în jurul orelor 02.30, în urma unui conflict verbal, a aplicat mai multe lovituri băiatului după care l-a abandonat în stare de inconştienţă lângă calea ferată, unde a fost găsit decedat”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei în cursul zilei cu propunere de arestare preventivă.
Cristiana Sabău
Foto: Rodna Veche, forumtrenuri.com
Adaugă comentariu