Potrivit familiei, Dan Theodor C. s-a angajat în vara anului trecut ca vânzător pe acest vas, acesta fiind primul lui contract cu un vas de croazieră cu o valabilitate până luna viitoare.
Sora lui, Anamaria C., a declarat duminică, că întreaga familie a trăit clipe de coşmar până când a aflat că Dan Theodor a reuşit să supravieţuiască naufragiului.
„Din fericire, fratele meu avea telefonul la el şi, imediat după ce s-a auzit o bubuitură puternică şi a început evacuarea pasagerilor, a reuşit să ne contacteze. Ne-a spus că trăieşte, că e salvat şi că ne va recontacta de îndată ce va putea fiindcă bateria telefonului era pe terminate şi nu a avut încărcător la el”, a declarat Anamaria C.
Potrivit sursei citate, imediat familia a luat legătura cu Ambasada României în Italia, instituţie pe care a informat-o despre starea lui Dan Theodor C.
„Cei de la Ambasadă au fost extrem de amabili. Ne-au contactat de fiecare dată când au avut o informaţie. Ne-au spus unde se află. Am ştiut că e în regulă chiar şi atunci când nu am putut vorbi cu el”, a spus Anamaria C.
Ea a adăugat că fratele ei se afla, duminică, într-un hotel din oraşul Grosetto alături de alţi români şi aştepta ca autorităţile să facă toate demersurile oficiale pentru ca să se poată întoarce acasă.
„Probabil că unii nu au acte şi de aceea durează mai mult, mă gândesc eu. Deocamdată nu ştim când se va întoarce acasă, sperăm cât mai curând”, a spus Anamaria C.
Ea a declarat că fratele ei nu i s-a părut speriat de cele întâmplate, ci mai degrabă „şocat”. El urma să revină, oricum, acasă, luna viitoare, când i se termina contractul semnat cu nava de croazieră.
Bilanţul provizoriu al accidentului în care o nava de croazieră a eşuat în largul insulei italiene Giglio este de trei morţi şi circa 40 de răniţi. Potrivit informaţiilor de la compania Costa Crociere, douăzeci de turişti români se aflau la bordul navei. Alţi 50 de români făceau parte din personalul de bord şi servicii al navei, a anunţat MAE.
Cel puţin trei persoane s-au înecat în momentul în care nava de croazieră se înclinase vineri seara, în apropierea insulei Giglio (centrul Italiei). Mulţi pasageri au căzut în apă pentru că au intrat în panică în timpul operaţiunilor de salvare, în condiţiile în care temperatura apei mării este foarte scăzută şi hipotermia se instalează rapid.
Nava de croazieră s-a înclinat pe o parte şi practic a atins fundul mării fără a se scufunda însă în totalitate în condiţiile adâncimii mici a apei, de doar câteva zeci de metri.
Sursa foto: epochtimes-romania.com
Adaugă comentariu