Actualitate

Angajatorii pot primi un stimulent financiar de la AJOFM Bistrița-Năsăud. Care sunt condițiile

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud acordă angajatorilor din judeţ un stimulent financiar lunar în valoare de 250 de lei, pentru încadrarea în muncă a elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţei de vară. Stimulentul financiar se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student căruia i s-a încheiat un contract individual de muncă, pe durată determinată şi reprezintă, 50% din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare. Diferenţa dintre stimulentul financiar lunar acordat şi salariul realizat va fi suportată de către angajator.

Tinerii dobândesc capacitatea de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani. Pentru tinerii cu vârsta până la 18 ani se încheie contractul individual de muncă cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână şi este considerat încheiat cu normă întreagă.

Stimulentul financiar se acordă angajatorilor care încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţei de vară de la data începerii perioadei de vacanţă, dacă încadrarea s-a facut la acea dată sau, după caz, de la data încadrării în muncă a elevilor / studenţilor în situaţia în care încadrarea în muncă este ulterioară datei începerii perioadei de vacanţă stabilite potrivit legii şi până la data ultimei zile din perioada de vacanţă, dar nu mai mult de 60 de zile lucrătoare în anul calendaristic respectiv.

Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar menţionat, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu AJOFM Bistriţa-Năsăud, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.

În vederea încheierii convenţiei angajatorii depun o cerere, însoţită de următoarele documente:
– tabel nominal cuprinzând elevii şi studenţii încadraţi în muncă pe perioada vacanţei;
– adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ prin care se atesta că persoana are statut de elev sau student şi urmează cursurile într-o instituţie de învăţământ de stat sau particular, cuprinzând şi precizarea expresă a perioadei de vacanţă;
– actul de identitate al elevului sau studentului, în copie;
– contractul de muncă, în copie;
– declaraţie pe proprie răspundere a angajatorului;

Stimulentul financiar se acordă angajatorilor lunar, proporţional cu timpul efectiv lucrat de către elevii şi studenţii în cauză pe perioada de vacanţă din luna respectivă, fără a depăşi numărul de ore corespunzătoare programului normal de lucru şi nu se acordă pentru perioada concediului de odihnă cuvenit. În perioada în care raporturile de muncă ale elevilor şi studenţilor încadraţi în muncă sunt suspendate potrivit legii, stimulentul financiar lunar nu se acordă şi această perioadă nu face parte din perioada maximă de acordare a stimulentului financiar lunar.

”Pe această cale, invităm angajatorii din judeţul Bistriţa-Năsăud care doresc să încadreze în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţei de vară, să ne comunice ofertele de muncă adresate acestor categorii de persoane la sediul instituţiei din Bistriţa, str. Gării, nr. 2-4. Mai multe informaţii privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor pot fi obţinute de la numarul de telefon: 0263 – 236295, int.104, persoana de contact Simionca Georgeta, mobil: 0752-058459”, anunță instituția condusă de Otilia Râpan.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.