Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bistriţa-Năsăud vine o precizare adresată agenţilor economici care au beneficiat de prevederile art. XI din OUG 30/2020 (șomajul tehnic suportat din bugetul asigurărilor pentru șomaj). Această măsură de acordare a şomajului tehnic a avut termen limită data de 30 iunie 2021, pentru toate domeniile de activitate prevăzute de Legea nr. 55/2020, anunță AJOFM.
Astfe, Art. I alin.1) din OUG 211/2020 dispune: “Prevederile art. XI şi XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, s-a acordat până la 30 iunie 2021, pentru toate domeniile de activitate prevăzute de Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, cu modificările şi completările ulterioare”.
”Venim cu această precizare deoarece şi pe parcursul lunii august un număr însemnat de agenţi economici continuă să încarce pe platforma aici.gov.ro. solicitările pentru acordarea de şomaj tehnic (luna iulie)”, transmite instituția condusă de Otilia Râpan.
În cursul anului 2020, AJOFM Bistriţa-Năsăud a plătit cu titlu de indemnizaţie angajatorilor solicitanţi suma de 58.891.635 lei pentru şomajul tehnic.
În cursul anului 2021, AJOFM Bistrița-Năsăud a plătit cu titlu de indemnizaţie angajatorilor solicitanţi suma de 7.793.994 lei pentru şomajul tehnic.
Adaugă comentariu