Actualitate

AJOFM: Şomajul, în scădere faţă de luna precedentă şi perioada similară a anului trecut

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud a anunţat că rata şomajului în judeţ la sfârşitul lunii februarie avea o valoare de 4,23 %, fiind cu 0,12 pp mai mică decât cea din luna ianuarie şi cu 0,98 pp mai mică decât în februarie anul trecut. Numărul şomerilor înregistraţi este de 5.787.

Numărul total de şomeri corespunzător lunii februarie este de 5.787 persoane, din care 3.174 sunt şomeri indemnizaţi şi 2.613 sunt şomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut  cu 136 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 26 de persoane faţă de luna precedentă. Din totalul şomerilor înregistraţi în luna februarie, 3.160 sunt bărbaţi şi 2.627 sunt femei.

Structura şomajului pe grupe de vârstă în luna februarie se prezintă astfel: 933 şomeri au sub 25 de ani; 479 şomeri au între 25 şi 29 de ani; 1.142 şomeri au între 30 si 39 de ani; 1.597 şomeri au între 40 şi 49 de ani; 746 şomeri au între 50 şi 55 de ani; 890 şomeri au vârsta peste 55 ani.

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud şi sunt în număr de 4.067. Şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal sunt în număr de 1.345, iar cei cu studii universitare – 375.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut (rata şomajului în luna februarie 2014 era de 5,21%), rata şomajului în Bistriţa-Năsăud a scăzut cu 0,98 pp, iar numărul de şomeri indemnizaţi a scăzut cu 1.620 persoane, informează instituţia condusă de Otilia Râpan.

1 comentariu

  • Ca sa fie datele corecte , sa ne spuna unde s-au dus aceste persoane. (care au scazut). Au murit, s-au dus peste hotare sau s-au angajat in tara.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.