Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2016, publicată în MO nr.998/12.12.2016, art.27 alin.(3) din Legea nr. 277/2010- republicată, a fost modificat pentru familiile ai căror copii au avut mai mult de 20 de absenţe înregistrate şi nemotivate/semestru, copilul fiind luat în calcul la stabilirea venitului mediu net lunar al familiei, dar exclus din numărul de copii ai familiei avut în vedere la acordarea dreptului. Alocaţia se va acorda corespunzător numărului de copii din familie care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.
Astfel, pentru 136 familii cuantumul alocației pentru susținerea familiei se va modifica ca urmare a înregistrării în semestrul I al anului școlar 2016-2017 a unui număr mai mare de 20 de absenţe nemotivate de către copiii acestora sau datorită abandonului şcolar.
În urma situației frecventării cursurilor școlare primită de la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, alocația pentru susținerea familiei va fi suspendată de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud începând cu data de 01.02.2017 pentru familiile menționate mai sus, urmând a fi repuse în plată pe baza dispoziției primarului cu modificările intervenite privind numărul de membrii pentru care se acordă dreptul.
Situaţia frecventării cursurilor de către copiii cu vârstă şcolară din familiile beneficiare de alocație pentru sustinerea familiei, pentru semestrului I al anului şcolar 2016-2017, primită de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, în luna martie 2017, la nivelul judeţului nostru se prezintă astfel:
197 elevi au avut între 10 – 19 absenţe nemotivate pentru care se aplică o diminuare de 20%
7 elevi au avut 20 de absenţe nemotivate pentru care se aplică o diminuare de 50%
Începând cu drepturile plătite în luna martie 2017 pentru luna februarie 2016, cuantumul alocaţiei pentru susţinerea familiei a fost diminuat de la un total de 42.624 lei la 32.709 lei pentru 192 familii, astfel: pentru 1 familie cu 90%, pentru 1 familie cu 60%, pentru 6 familii cu 50%, pentru 8 familii cu 40%, pentru 176 familii cu 20%, pe o perioadă de 3 luni.
Comparativ cu semestrele anterioare situaţia se prezintă astfel:
Semestrul II
2014-2015 |
Semestrul I
2015-2016 |
Semestrul II
2015-2016 |
Semestrul I
2016-2017 |
|||||
Nr. | Valoare – lei | Nr. | Valoare – lei | Nr. | Valoare – lei | Valoare- lei | ||
Modificări/
suspendări |
224 | 48.308 | 198 | 42.781 | 199 | 42.969 | 136 | 24.828 |
diminuări | 260 | de la: 51.914
la: 40.034 |
237 | de la: 47.134
la: 36.273 |
278 | de la: 54.941 la: 42.371 | 192 | de la: 42.624
la: 32.709 |
Cuantumuri alocaţie pentru susţinerea familiei începând cu 01.11.2014
ASF
Familii biparentale cu |
Venituri
0-200 lei/pers |
Venituri
201-530 lei/pers |
1 copil | 82 | 75 |
2 copii | 164 | 150 |
3 copii | 246 | 225 |
4 sau mai mulţi copii | 328 | 300 |
ASF
Familii monoparentale cu |
Venituri
0-200 lei/pers |
Venituri
201-530 lei/pers |
1 copil | 107 | 102 |
2 copii | 214 | 204 |
3 copii | 321 | 306 |
4 sau mai mulţi copii | 428 | 408 |
Alocaţia pentru susţinerea familiei se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile acesteia, lista bunurilor mobile şi imobile, precum şi suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală nu depăşeşte suma de 2.500 euro/familie şi adeverinţe privind frecventarea cursurilor şcolare de către copiii aflaţi în întreţinere, care se înregistrează la primăria de domiciliu sau reşedinţă.
Adaugă comentariu