Social

Cum au ajuns ţesăturile de pe Şieu într-un sat din Ialomiţa. Cine îi învaţă pe oameni să le facă

Ţesăturile de pe Valea Şieului au ajuns tocmai la Valea Ciorii, în judeţul judeţul Ialomiţa. Le-a dus până acolo o bistriţeancă stabilită în urmă cu ani în zonă. Tot ea îi va învăţa pe săteni să croșeteze ciorapi, botoșei, mănuși, fulare, căciuli și să coase semne de carte şi fețe de masă pe etamină.

Ileana Ciuta, fiindcă despre ea este vorba, e originară din satul Bârla, județul Bistrița-Năsăud.  S-a stabilit în urmă cu 15 ani în Valea Ciorii, fiind preoteasă.

Întrucât „poartă în suflet amintirea meleagurilor natale, își amintește cu drag de copilărie şi despre meșteșuguri, despre cum le era cultivat fetelor, de mici, gustul pentru frumos”, a fost cooptată într-un proiect cu finanţare europeană care se numeşte „Eurocomuna – dezvoltare comunitară prin măsuri integrate în comuna Valea Ciorii, judeţul Ialomiţa”.

Preoteasa va face cu copiii şi tinerii din comună la fel cum a văzut la mamele sau bunicile din Bârla care le puneau acul sau andreaua în mână fetelor şi le învăţau modele simple, după care pătrundeau în taina croșetatului şi a țesutului pentru a-și pregăti lada de zestre, pentru a nu lăsa tradiția să piară și meșteșugul să moară”

„Am avut bucuria să trec, împreună cu colegi din CENFORM, pragul casei parohiale. Doamna preoteasă ne-a invitat în universul ascuns, păstrător de zestre. Am atins și am admirat ștergare, fețe de masă cusute pe etamină cu fir de melană, costume populare, haine de pat tivite cu dantelă lucrată manual. Și pentru ca meșteșugul să nu fie uitat, doamna preoteasă, împreună cu câțiva absolvenți ai cursului de voluntariat din luna septembrie, au propus organizarea unui atelier de țesături tradiționale. Sunteți bineveniți dragi copii, tineri, adulți, de orice vârstă. Începători absoluți sau pricepuți, cu toții aveți loc. Important este să vă doriți. Veți învăța să croșetați ciorapi, botoșei, mănuși, fulare, căciuli și să coaseți semne de carte, fețe de masă pe etamină. În final se va organiza o expoziție cu vânzare”, au anunţat cei care implementează proiectul Eurocomuna.

Cursurile vor începe la 1 noiembrie 2017, atelierul de țesături urmând să aibă loc în comuna Valea Ciorii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.