Politică Social

Alexandru Atudorei pentru Primăria Târlișua

Alexandru Atudorei candidează din partea PNL la funcţia de primar al comunei Târlişua. ”De ani întregi, eu împreună cu echipa formată în jurul PNL Târlişua muncim pentru interesele oamenilor din comună şi nu oamenii pentru interesele noastre! Având în vedere acest aspect şi faptul că statistic în Târlişua 70% din oameni îşi câştigă pâinea zilnică muncind în agricultură, adică din lucrul pământului şi creşterea animalelor, susţinătorii noştri împreună cu mine am stabilit de comun acord ca pe listele de consilieri locali aceşti ŢĂRANI să fie reprezentaţi!”

Lista candidaţilor PNL la Consiliul Local Târlişua:  Alexandru Stelian Atudorei, Simion-Alexandru Purja, Alexandru Man, Grigore Vălean, Dumitru Mureşan, Ana Maria Marc, Ana Bozga, Adrian-Maxim Cocian, Niculae-Lazăr Şanta, Gheorghe Timofe, Lucica Cucră, Doru-Antonel Cristurean, Vasile-Daniel Sigarteu, Dan-Sandu Cucură, Alexandru Cucură, Florica-Viorica Cocian, Darius-Bogdan Martonca.

Proiecte 2016-2020:

1. Dezvoltarea infrastructurii locale – asfaltare, întreţinere drumuri comunale vicinale, atât prin atragere de fonduri europene, cât şi prin finanţare de la bugetul local;
2. Cadastrarea proprietăţilor prin atragere de fonduri europene
3. Folosirea de panouri voltaice amplasate atât ca acoperiş pe primărie, sala de sport, cât şi în câmp, asigurându-se astfel iluminat public stradal, iluminat pentru gospodăriile din Zimbriţa, Răcăteşu, Dealu Negrilor, Bădeasa, care nu sunt racordate la reţea – fonduri europene;
4. Darea în funcţiune şi extinderea reţelei de apă-canal cu racordarea la apa potabilă din Borcut – fonduri europene;
5. Dezvoltarea şi promovarea turismului prin atragere de finanţări în cadrul GAL-Ţinutul Haiducilor;
6. Susţinerea financiară din fondurile primăriei pentru redeschiderea şcolilor din Gater şi Costeasa sau unde numărul de copii şcolari o impune;
7. Asocierea ţăranilor într-o cooperativă de producţie pentru valorificarea laptelui, cărnii (de miel, porc, vită), cartofilor la un preţ care să convină producătorului;
8. Sprijinirea ţăranilor în întocmirea şi accesarea proiectelor finanţate de UE de către specialişti din cadrul primăriei;
9. Reabilitarea estetică şi fonică a Căminului Cultural Tîrlişua;
10. Afişarea lunară a cheltuielilor primăriei – benzină, motorină, abonamente telefonie mobilă, internet, protocol, cât şi a veniturilor.

(PE)

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.