Cu ocazia vizitei la Bistrița, Marcel Ciolacu, Alexandru Rafila și Paul Stănescu au mers și la TeraPlast, unde au discutat cu conducerea companiei despre problemele cu care se confruntă mediul de afaceri.
”Dialog între reprezentanții TeraPlast și factorii de decizie politică: Grupul TeraPlast a primit sâmbătă, 12 februarie, vizita unei delegații în fruntea căreia s-a aflat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Acesta a fost însoțit de Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, cărora li s-au adăugat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, Paul Stănescu, vicepreședinte al Senatului, și Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Oficialii au fost primiți de membri ai conducerii executive TeraPlast, iar în cadrul întâlnirii s-a discutat despre oportunitățile și provocările din mediul de afaceri românesc, în special pe piața construcțiilor şi a materialelor reciclate, și despre avantajele dezvoltării firmelor cu capital românesc. Un accent deosebit a fost pus pe problemele apărute în contextul actual complex, marcat de creștere a costurilor cu materiile prime, stres în lanțurile de aprovizionare, tensiune în piața energetică și lipsa forței de muncă.
Delegația a vizitat și fabrica de ambalaje flexibile biodegradabile din parcul industrial TeraPlast din Sărățel, recent pusă în funcțiune, o unitate care beneficiază de cele mai noi tehnologii în domeniu, cu un grad ridicat de automatizare. Proiectul a avut o valoare totală de 11,8 milioane de euro și a fost cofinanțat prin schema de ajutor de stat.
”Ne bucurăm să vedem interesul real al factorilor de decizie pentru dificultățile întâmpinate de producătorii români și deschiderea pentru soluții de rezolvare a problemelor noastre. Într-o societate matură trebuie să existe un dialog permanent între stat și mediul privat, o cooperare mutual benefică, iar rezultatul să fie dezvoltarea industriei românești și întărirea capitalului autohton”, a declarat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.
”Considerăm că investițiile publice și promovarea economiei circulare ar trebui să fie axe prioritare în programele legislative și de alocare a finanțării. Cu un sprijin consistent și bine direcționat, vor fi încurajate soluții românești, preferabile celor din import, iar companiile autohtone se vor dezvolta și vor deveni competitive pentru că au acest potențial”, a mai spus Alexandru Stânean.
În ultimii trei ani, Grupul TeraPlast a derulat investiții de 211 milioane de lei, din care 187 milioane de lei au fost proiecte la care a beneficiat cofinanțare prin schema de ajutor de stat. Sprijinul din partea statului s-a ridicat la 93 de milioane de lei, ceea ce reprezintă jumătate din finanțarea proiectelor vizate. În aceeași perioadă, Grupul a contribuit la bugetul de stat cu taxe și impozite în valoare totală de peste 240 milioane de lei.
Aceste investiții duc la crearea a 250 de noi locuri de muncă. Conform prevederilor în vigoare, Grupul va rambursa ajutorul de stat prin taxe și impozite suplimentare pe care le va plăti în cinci ani de la operaționalizarea investițiilor”, transmite TeraPlast într-un comunicat.
Adaugă comentariu