Politică

Alexandru Toniuc, PNȚMM: Candidez pentru Bistrița Noastră!

Candidatul Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM) la funcția de primar al municipiului Bistrița, Alexandru Toniuc: ”Acum 20 de ani candidam pentru prima dată. Mesajul pe care l-am ales pentru afișul meu a fost: “Cu dragoste pentru Bistrița!”. Din dragoste pentru Bistrița și pentru bistrițeni candidez și acum”.

”Candidez și pentru că, din lucrurile pe care le propuneam atunci, prea puține s-au realizat. Și nu erau nici pe departe obiective irealizabile. De ce nu s-au întâmplat lucrurile pe care le așteptam? Pentru că în tot timpul ăsta altcineva a stabilit agenda. Altele au fost subiectele. Mult diferite de ceea ce mă interesa pe mine și de ceea ce cred că era mai degrabă interesul public.

Asta fac politicienii. Impun agenda publică, stabilesc temele de discuție și obiectivele administrației. Lumea se angrenează apoi în discuții pro și contra și uită care sunt de fapt problemele lor adevărate și prioritățile lor. Când, în drum spre casă, se lovesc din nou de ele realizează că nu mai au cu cine să vorbească, că nu-i mai bagă nimeni în seamă că acestea nu sunt subiecte pentru politicieni, ca interesele lor nu există în procupările mai marilor zilei. Aceștia sunt înconjurați de gașca lor de prieteni, de lăudători interesați, și s-au făcut deja stăpâni pe resursele publice pe care le gestionează în interesul lor. E greu să te mai bage cineva în seamă. Și, dacă ai într-adevăr o problemă de rezolvat, ajungi să te zbați singur ca peștele pe uscat și cei care ar trebui să te servească îți spun că nu e treaba lor, că nu se poate. Și n-ai ce să faci trebuie să-ți faci micul tău partid, să aduni în jurul tău oamenii care au aceleași probleme, să bați pe la uși, să faci adrese, petiții, să ceri, să afirmi, să protestezi. E dificil!

De aceea avem alegeri. Inegale, imperfecte. Dar e singura cale prin care lucrurile se pot schimba.

În mod paradoxal, principala sursă de nemulțumire a bistrițenilor în ultimii patru ani a fost generată nu de lipsa de resurse pentru modernizarea orașului ci de irosirea lor evidentă pe lucrări netrebuincioase de calitate indoielnică scăpate de sub orice control. Șantierele s-au întins în tot orașul acaparând domeniul public fără nici un respect pentru termenele de executie, pentru confortul și viața oamenilor. Sunt oameni care au suferit accidente grave, elevi care termină ciclul primar și n-au văzut o sală de sport și liceeni care au terminat patru ani de studii la ”Liviu”, fără să fi intrat în cladirea liceului. Nimic nu poate compensa timpul și sănătatea pierdute, nervii anxietatea stresul din toți acești ani. Nimeni nu le poate da înapoi tinerilor anii de liceu, anii de școală.

Să faci un program vast, să scrii o cărticică cuprinzătoare cu multe poze e lucru ușor acum, în epoca Inteligenței Artificiale. Am reținut de la contracandidați că problema numărul unu a bistrițenilor ar fi parcările. La atât se reduce viața oamenilor? Ăsta o fi cel mai important lucru? 

Un candidat ar trebui să cuprindă problematica orașului în ansamblul ei, să sintetizeze și să transmită limpede care sunt principalele provocări ale perioadei și prioritățile pentru orizontul de timp viitor pe termen apropiat și mediu. Dacă ați regăsit lucrul ăsta la vreun candidat, foarte bine! Dacă preocuparile și aspirațiile dumneavoastră se regăsesc în promisiunile lui, aveți cu cine vota. Dacă nu, mai căutați! Dacă nu sunteți de acord cu propunerile candidaților, dacă vă aduc prejudicii în mod direct, nu votați cu ei! E simplu! Puteți în felul acesta transmite un mesaj.

Pentru că poți să alegi,

Pentru prioritățile tale,

Ai grijă de votul tău!

Întotdeauna există o cale,

Candidez pentru Bistrița Noastră!

A MI Besztercénkért indulok polgármesterjelöltként!

Ich kandidiere für unser Bistritz!

toniuc.ro

(Material electoral comandat de Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache – PNȚMM Organizația Județeană Bistrița-Năsăud / Executat de Timp Online SRL – portal Timponline.ro / Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 21240596)

1 comentariu

  • Chiar l-as fi votat pe Toniuc, daca nu as fi descoperit recent programul electoral a lui Ioan Matei, candidatul PNTMM pentru primaria comunei Baciu, judetul Cluj. Domnule Toniuc, nu exista mai mare rusine decat sa aveti ca si coleg un astfel de comunist si un profitor pana in maduva oaselor, intr-un partid care poarta aceste nume, Maniu si Mihalache.

    9
    17
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.