Deputatul PSD Doina Pană a încercat să-i convingă pe colegii ei deputaţi să nu modifice articolul 59 din Codul Silvic pentru ca preţul lemnului de foc pentru populaţie să nu crească. În discuţiile din Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaţilor, fostul ministru al Apelor şi Pădurilor i-a cerut succesorului său la minister, Ioan Deneş, să-şi asume prin Ordonanţă de Urgenţă modificările pe care vrea să le aducă el şi echipa lui Codului Silvic.
„Acolo nu merge cu poveşti, trebuie explicat prin cifre situaţia, trebuie să obţină avize inclusiv de la Ministerul de Justiţie”, a spus fostul ministru.
Doina Pană a luat cuvântul în Comisia pentru agricultură şi, cu toate că unii colegi au încercat de mai multe ori să o întrerupă, tot şi-a dus ideea până la capăt. Iată ce a spus:
„În 2013, doamna ministru Lucia Varga, pentru că se lucra la un nou Cod Silvic, a venit cu o idee care suna excepţional, dar care era inaplicabilă la momentul respectiv: să nu mai vindem lemnul estimat, adică pe picior, ci măsurat, adică la rampă. Ar fi fost un avantaj din două motive: pentru că eliminam acea toleranţă la măsurarea pe picior şi conducea la eliminarea tăierilor ilegale pentru că, în momentul în care totul se face la prestare de serviciu, nimeni nu mai are interes să taie vreun arbore în plus. Chiar dacă la nivelul UE, la vremea respectivă, doar 15% se tăia pe picior, iar la noi se depăşea 85%, la momentul respectiv nu era pregătită nici Romsilva, nici agenţii economici să se treacă la această schimbare. Am primit chiar o hârtie oficială de la Romsilva că au nevoie de 2-3 ani până să îşi asigure toate utilajele şi să treacă la acest mod. Dumneai se referea la tot ce se exploata, adică la cele 18 milioane de metri cubi cât se taie legal în România”, a spus Doina Pană.
Deputatul a reamintit că pădurea are rol „ecologic, economic şi social” şi că aspectele ecologic şi economic au fost rezolvate prin funcţionarea Radarului Pădurilor, prin noul Cod Silvic şi printr-o nouă Lege a contravenţiilor silvice: „Toate trei au condus la lucruri cu care ar trebui să ne mândrim: nu mai exportăm buştean, ci importăm, nu mai există monopol, tăierile ilegale au scăzut de la 8,8 la 0,4 milioane de metri cubi pe an, există preemţiune pentru producătorii de mobilă, etc. A rămas aspectul social, nu că nu l-am fi băgat în seamă, dar celelalte erau de foarte mare urgenţă. Se tăiau ilegal 8,8 milioane de metri cubi pe an şi era nevoie de măsuri urgente şi drastice. Ce ne-a făcut să ne îndreptăm de urgenţă asupra aspectului social a fost criza lemnului de foc”.
Fostul ministru a explicat că una din cauzele care a dus la criza lemnului de foc a fost şi este apariţia marilor procesatori care, mai nou, toacă atât lemn de foc şi de lucru pentru că „prin cogenerare obţin certificate verzi, adică câştiguri uriaşe, şi atunci şi-au permis să dea şi pentru agenţii economici preţuri mult mai mari decât putea să ofere populaţia”: „Pe mine mă miră foarte tare că, la ora actuală, există atâta lemn de foc pe care nu îl vrea nimeni. Eu cred că nu ştie nimeni de el”.
„M-am uitat cu atenţie cât au dat agenţii economici din lemnul de foc spre populaţie din lemnul de foc de care au beneficiat când l-au valorificat pe picior. În 2016, au dat circa 4% la populaţie, restul la marii procesatori, în 2017 au dat 3% şi restul a mers la marii procesatori. Ca soluţie, am amendat Codul Silvic care foarte bine spunea într-un articol: asigurarea cu prioritate a lemnului de foc pentru populaţie, dar nu spunea cum. Era un principiu, cum trebuie să fie în Codul Silvic. Prin Hotărâre de GUvern trebuia să se spună cum. În 2016, s-a dat o HGR atât de defectuoasă încât criza lemnului de foc a crescut şi mai mult, încât împreună am decis să amendăm Codul Silvic şi să spunem pe paşi cum să se asigure lemnul de foc pentru populaţie. Nu ne-am referit la produsele principale, ci la produsele secundare: rărituri, doborâturi şi produse de igienă, adică din cei 18 milioane de metri cubi cât se taie legal, 4 milioane de metri cubi, care corespund acestei categorii, să nu se mai vândă pe picior, adică să nu mai depinzi dacă agentul economic doreşte sau nu să-l dea spre populaţie, ci agenţii economici să vină la prestări servicii ca în toată lumea civilizată”, a explicat Doina Pană.
Potrivit fostului ministru, anul trecut, Romsilva a reuşit să asigure aproape un milion de metri cubi de lemne de foc populaţiei la un preţ mediu de 151 de lei/mp.
„Pe piaţă e lemn de foc, însă problema e preţul la care se vinde. Şi la ora actuală în magazinele mari găseşti la 600 de lei/mp. Când spun aspectul social, mă refer la orice cetăţean din ţara asta, ajungând până la pensionar, care nu are altă sursă decât lemnul de foc, să aibă acces la el. Bineînţeles că nu putem din cei 4 mil. de metri cubi să asigurăm tot necesarul, dar cumpărând o anumită cantitate la acest preţ foarte mic, prin compensare, poate să cumpere şi la preţul mare care e pe piaţă, generat de agenţii economici. Dar ce au făcut agenţii economici? Pentru ei pierderea a fost de circa un miliard de lei. Pentru marii procesatori pierderea e de câteva sute milioane de euro. Vă daţi seama cu ce ne confruntăm? S-au coalizat şi au boicotat participarea la prestări de servicii, considerând că, în felul acesta, ne pun nouă suliţa în coaste încât să modificăm Codul Silvic şi să revenim la ce a fost, adică să luăm lemnul de foc de la populaţie şi să-l dăm înapoi agenţilor economici”,
Doina Pană a adăugat: „Cifrele nici măcar nu sunt îngrijorătoare. Romsilva are atestare pentru 2,5 milioane de metri cubi să îi exploateze în regie proprie, spre agenţii economici a mers peste 1,1 milioane de metri cubi. Sunt peste 5000 de agenţi economici atestaţi la nivel naţional. Nu au boicotat toţi, ci marii agenţi economici în speranţa că ne vor îndupleca şi vom face modificarea respectivă. Deci până acum sunt aproape 3,7 milioane de metri cubi care pot fi explotaţi până la sfârşitul anului. Dacă noi nu modificăm, sunt convinsă că agenţii economici vor veni să facă prestarea de serviciu, mai ales că, la nivel de Romsilva, preţul pentru prestare de serviciu a crescut încât să fie rentabil şi să producă un profit net de circa 12-15%. Dacă, prin absurd, arde, şi până la sfârşitul anului nu se pot valorifica exact cum e acum în Codul Silvic – chit că şi astea sunt gogoşi că moare pădurea fiindcă noi nu avem accesibilizare la păduri decât în proporţie foarte mică şi, chiar dacă au fost doborâturi de vânt, nu au omorât ipidele şi tot felul de muşte pădurile, iar în păduri virgine nu se intră – deci totul e o manipulare uriaşă”.
Doina Pană a încheiat pledoaria din comisie astfel: „Rolul nostru aici este să ne gândim la interesul pădurii şi la interesul cetăţenilor care ne-au trimis în Parlament şi nu la cât de mare sau cât de mic este profitul firmelor. Eu am susţinut cât am putut industria. Am fost singurul ministru care am ieşit când se venea cu idei halucinante să interzicem tăierea pe 10 ani a pădurilor să explic logic şi cu argumente că nu e ok şi că trebuie să existe chiar o industrie forestieră prosperă în România, dar nu cu orice preţ. Eu consider că astăzi să ne oprim la articolul 16 pentru care am făcut amendarea, iar pentru restul, dacă chiar arde, există instituţia Ordonanţei de Urgenţă, domnul ministru (Ioan Deneş -n.r.) să-şi asume. Acolo nu merge cu poveşti, trebuie explicat prin cifre situaţia, trebuie să obţină avize inclusiv de la Ministerul de Justiţie, iar dacă totul e în regulă, de a doua zi a după publicarea în Monitorul Oficial intră în vigoare. Rugămintea mea e să votăm doar pe ceea ce legea a fost amendată până în acest moment pentru că legea merge direct la plen, adică articolul 16 şi nu articolul 59. Într-adevăr, ca valorificarea prevăzută de noi în Codul Silvic să se facă mai uşor, ar trebui să se simplifice procedurile de valorificare, dar asta nu ţine de Parlament, asta ţine de Guvern. Probabil sună absurd: vorbim de un ministru PSD şi împotrivă de un fost ministru PSD. Eu nu sunt împotriva domnului ministru. Eu sunt convinsă că dumnealui, la ce informaţii are, chiar crede acest lucru, dar nu sunt informaţii corecte. Totul are la bază boicotul firmelor”, a spus Doina Pană.
Deputatul Gheorghe Tinel (PNL) a criticat-o pe Doina Pană.
Dintre deputaţii prezenţi, au susţinut punctul de vedere al fostului ministru Doina Pană doar trei deputaţi UDMR. S-au poziţionat împotrivă deputaţii PSD, ALDE, PNL şi PMP, inclusiv bistriţeanul Ionuţ Simionca de la PMP.
Să vedem acum ce mai are de zis domnul deputat Simionca? Că prea se dădea el mare apărător al dreptății. Sau l-au lămurit și pe dumnealui firmele de profil din acest județ? Poate face vreo conferință de presă pe tema dată, ar fi interesant, nu?
Haide domnule Simionca, nu erai tu ăla cu interesul național?
Daca lasam latura politica,observam ca in acest caz doamna Pana chiar e bine sfatuita de cei care mai au un pic de respect fata de padure si mai ales fata de cetateni.Sigur dupa regula romaneasca orice intentie buna cat de tarziu va fi pedepsita,nu ma indoiesc ca si pozitia absolut corecta de aceasta data a doamnei deputat va fi taxata de marii taietori de lemne prin slugile lor politice,de la electricianul Denes nu avem nici o asteptare ,el va executa intocmai si la timp ordinele mafiei politico-penti-economice.Daca sambata nu imbracati camasa alba la ordinul lui DRACnea atunci chiar va spalati multe pacate(politice) doamna .
PAREREA MEA!
O s-o îmbrace că nu-i de capul ei. Cum s-a suit și în barca cu Ponta și Dragnea. Acum pe Ponta l-au țîpat din barcă. Doamna a rămas lângă Dragnea. Și astea cu lemnul de foc pentru populație și aspectul social sunt frecție. Din partea lor putem să ne și dăm foc la case ca să ne-ncălzim. Programul de guvernare este despre cum să-l scăpăm pe Dragnea de pușcărie. PSDBN are ministru în guv. Dragnea 3 și șefia grupului PSD din CD. Doamna e politician disciplinat și mâine o să vedem pozele pe FB. Dacă trebuie să meargă în patru labe o va face și asta. Așa e la PSD și, în curând, pe măsură ce avansează programul de guvernare așa va fi peste tot. Vom avea doar opțiunea să ne cărăm din țara pesedistă. Asta până când Europa se vă sătura și va pune un cordon sanitar la granițele României.
de ce va implicati in reglarile lor de conturi? Daca doamna vrea sa vorbeasca despre ceva sa inceapa cu Radarul padurilor si despre cum a legalizat transportul de lemne furate. Nu ar trebui sa ii plangem de mila doar fiindca nu a fost o sluga suficient de servila pentru larionesi & co
Ploile de acum sunt rezultatul taierilor.Program national de impadurire cu pt firme si proprietari.