Politică

Alin Seserman: Aproape toată lumea e mulţumită. Bistriţa europeană, deocamdată medievală

Consilierul local Alin Seserman, prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale PDL Bistriţa, spune că e de remarcat creşterea PNL în judeţ, ”în condiţiile în care foarte mulţi lideri au fost spectatori în campanie”, că susţinerea primarului Ovidiu Creţu în oraş scade constant şi că menţinerea alianţei cu PSD i va costa pe liberalii bistriţeni, care au obţinut ”un scor lamentabil” în municipiu.

Într-o formă sau alta, în judeţul nostru aproape toată lumea e mulţumită după aflarea rezultatelor. PSD, PDL, PNL, au obţinut peste media naţională în aceste alegeri. De remarcat creşterea PNL, în condiţiile în care foarte mulţi lideri au fost spectatori în această campanie.

Cu toate că PDL la nivelul municipiului a scăzut mult în ultima perioadă, iar pentru asta sunt câteva explicaţii foarte clare, rămâne alternativă la PSD şi Ovidiu Creţu, care a obţinut un scor relativ mic. Fiind al doilea partid în Bistriţa, va trebui în scurt timp să formulăm concret oferta noastră pentru bistriţeni, alternativa la administraţia Creţu.

Vom vedea, sper cât mai repede, ce au de gând liberalii din municipiu. În orice caz, menţinerea alianţei cu pesediştii bistriţeni, a USL-ului o să-i coste mai mult decât acum când au luat un scor lamentabil în municipiu. Susţinerea lui Ovidiu Creţu în oraş scade constant. Bistriţa europeană deocamdată este medievală mai ales prin acţiunile organizate gen 1 Decembrie sau Maialul unguresc, care au iz feudal. Nu european.

Astăzi îi lăsăm să se bucure, dar în toamnă acest 34% mare va fi foarte mic în comparaţie cu scorul unei drepte unificate care va lua restul voturilor. Atunci va fi şi o prezenţă la vot care va exprima într-adevăr o voinţă largă a oamenilor.

Alin Seserman, consilier municipal PDL

4 comentarii

  • Ramineti singura alternativa viabila la Ovidiu Cretu. Dreapta trebuie sa opteze rapid pentru concentrarea eforturilor asa incit in toamna, prin cistigarea presedintiei, sa se dea semnalul cistigarii alegerilor din 2016.

  • Alineeeeeeeeeeeeee………..la anu daca nu te reprofilezi nu iti mai dau nici o sansa [politica binenteles] . oricum acum esti un nul perfec un pion manevrabil ieftin de astia din CL,

  • Nu i aud ciocul lui Balan si lu alalalt de Toooooooo……niuc sint gata politic si cu astia si cu fierele lor de locomotiva. hahahahahaahahah……..!! Balaneeeee unde esti ??? Toniuc a vrut sa dea bani bin banii Cl la Gloria , asta i-a adus sfirsitul, ai primit ceea ce ai meritat. trebuia sa platesti tu din banii tai sau a familiei tale. dar nu din bugetul nostru. eu ti-am spus atunci ca asta iti va fi fatal. euam vrut sa va cumpar locomotiva dar nu ati vrut. ramineti cu fiarele acolo in tarcul ala . acum sa eliberati terenul sa faceti curatenie, ca sinteti ecologisti . aduceti fier vechi in parc , nu va e rusine ???? nesimtitilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.