”Am văzut că şi anul acesta, ca de altfel şi în anii anteriori, Inspectoratul Școlar numeşte şi destituie directori de şcoli aşa, pe bandă rulantă. Probabil că unele modificări sunt în regulă, poate unii nu vor să mai conducă şcoli sau se pensionează sau sunt schimbaţi din alte motive. Numirile politice se practică în continuare, bineînţeles ”cu respectarea legislaţiei în vigoare şi prin concurs”. Atâta doar că e un singur candidat şi membru de partid. Cred că primul lucru pe care ar trebui să-l facă PNL când ajunge la guvernare e să despartă politica de educaţie. Nu mi se pare în regulă ca un director de şcoală care e subordonată financiar Consiliului Local să poată fi şi director şi consilier. Directorul de la inspecţia muncii nu are acest drept, deşi nu aparţine de CL sau CJ. Din experienţa celor 16 ani m-am lămurit de „echidistanţa” directorilor-consilieri faţă de celelalte şcoli şi faţă de cum abordează problema. Dar nimeni nu zice nimic, fiindcă e executat scurt”, a menționat pe Facebook consilierul municipal PNL Alin Seserman.
El a adăugat că nu este normal ca schimbările să nu fie aduse la cunoștința Consiliului Local. ”Revenind, se schimbă directorii în Bistriţa într-o veselie, iar consilierii locali nici măcar nu sunt informaţi, nici nu ştiu cum arată unii dintre ei. Sigur că directorii respectivi nu au nicio vină. Financiar, Consiliul Local asigură funcţionarea şcolilor, finanţează achiziţiile, lucrările, cam tot. Păi unde în lumea asta, patronul, finanţatorul nu ştie cine este managerul unităţii pe care el o conduce? Răspunsul este simplu: în România, în Bistriţa, unde afli din ziare ce se întâmplă în oraşul tău. Şi nu numai în municipiu, ci în tot judeţul. Dar nu am aşteptări de la cei care au inventat „Asociaţia profesorilor social-democraţi” să facă ceva bun şi durabil. Proastă lege, proastă interpretare din partea unora care înţeleg aşa cum au înţeles şi înaintaşii lor să conducă instituţiile. Deci, după unii politruci, Primăria Bistriţa şi Consiliul Local nu trebuie să ştie cine şi cum o să cheltuie milioanele de lei pe care anual le alocă. E suficient să fie informat ministrul Educaţiei. Nu i-am reţinut numele, dar sunt sigur că ştie tot ce se întâmplă în şcolile bistriţene”, a comentat Seserman.
Sunt multe nereguli , nedreptati si incompatibilitati.
Madam tabara e si consilier local, a fost director de liceu, conduce acum invatamantul judetean.Si in esenta nu este un dascal bun.Si manageriaza prost. Impusa de pana, susutinuta de cretu etc.
Dar nici pdl si nici pnl cand au fost la guvernare nu erau buni.
Si am rezerve ca daca vor mai ajunge vor face ceva . Macar sa indrepte raul facut din dec 89 incoa.Cu ce armata defilati, si madam tabara fixata pe post, invatamantul merge in jos.Vedeti si rezultatele la bac.
NEDREPTATI SUNT PESTE TOT ,DIRECTORUL DE SCOALA SE COMPORTA DE PARCA AR FI SCOALA LUI.DACA NU AI UN SPATE ASIGURAT ESTI VAI SA MAR DE CAPU TAU .
Boc, primministru PDL , anul de gratie 2009- Trebuie schimbati toti directorii si pusi din partidul de la guvernare pentru ca trebuie sa faca politica guvernului, a dat 2 OUG (declarate neconstitutionale de CCR) prin care a schimbat toti directorii din sectorul bugetar..
Aline, parca pe atunci erai la PDL, de ce nu ai sarit atunci cu lozincile astea, ca nu trebuie numiti politici directorii? Toti demagogii apar pe hartie si zic numai asa, sa fie, parca-mi aduc aminte acum 3-4 luni cum amantele PDL-istilor vroiau sa ajunga mai repede la guvernare pentru a prelua functiile de director…
Of of of ce memorie de scurta durata au politicienii. Daca bine imi aduc aminte Guvernul Boc a schimbat absolut toti directorii de scoli si deconcetrate pe criterii politice. Cand a venit Guvernul PSD, i-a lasat pe cei care si-au facut treaba in continuare sa managerieze institutiile deconcentrate sau de invatamant. Asta e adevarul!
Pedelistii au gresit dar nu in ceea ce tu zici, iar madam tabara e cancer curat pentru invatamantul bistritean pe care il pesederizeaza in toate formele care ii stau la indeamana.Asta e Adevarul!
Constat ca şi de data aceasta nu prea ştiți ce spuneți, dl. Seserman. Am citit şi eu despre noile numiri. E vorba de persoane care s-au pensionat sau nu au mai dorit să fie directori…nu există profesia de director… . Sunteți cam depăşit. Nici nu prea păreți că ştiți ce ziceți. Doar dă-i să sune!
directorii sunt numiti politic ,dar sa fie cu dreptate .si sa tina cu personalul .
Donnule Sorin poate dvs nu știți să citiți. Am spus că poate ies la pensie. Oricum ideea e alta. V-o repet: Consiliul local finanțează școlile. Poate dvs nu vi se pare normal ca noi consilierii să ȘTIM, nu să numim, cine este director. Sau n-ar trebui să știm?