Actualitate Recomandări

Alin Uşeriu, despre lecţia fratelui său, pentru a doua oară învingător în cel mai greu maraton din lume

Peste un milion de oameni au urmărit evoluţia lui Tibi Uşeriu care a câştigat pentru al doilea an consecutiv ultramaratonul pe 566 de kilometri de la Cercul Polar, cel mai greu din lume. Astăzi, organizaţia plantează cu trei sute de voluntari o nouă pădure pe circa trei hectare la Sânmihaiu de Câmpie, iar tinerii spun că fac acest efort şi în cinstea campionului lor.

„S-a creat o comunitate uriaşă în mediul online despre care cred că trebuie să ţinem cont. În primul rând, faptul că a câştigat pentru al doilea an consecutiv ultramaratonul este performanţa lui Tibi, completată cu cartea lui care povesteşte foarte mult despre lucrurile care ni se întâmplă fiecăruia. Există o parte din noi cu care ar trebui să ne aranjăm, să o gândim, să o dezbatem. Eu cred că Tibi a făcut în această săptămână puţin mai mult decât să îşi caute capătul pentru că nu există capăt. Asta ne-a învăţat el. El este aproape bine acum. Are nişte răni care sperăm să îi treacă, dar este perfect, ca să-l citez pe el. Am vorbit cu el chiar azi dimineaţă. Aşteaptă tare mult să se întoarcă acasă, să ne reluăm viaţa de zi cu zi. Este foarte frumos că avem o comunitate de peste un milion de oameni care ne ascultă telefonul. Eu ştiam că asta se întâmplă în România, dar nici în halul acesta (râde). Tibi ne-a învăţat un lucru foarte important inclusiv pe voluntarii care sunt la Tăşuleasa Social. Nu trebuie să mergem 566 de km, dar să ieşim din confortul nostru, chiar sâmbăta, chiar pe ninsoare şi ploaie, să ne ducem acolo şi să facem ceva este foarte important şi cred că asta face el cel mai bine. Ne-am bucurat foarte mult pentru victoria lui. A meritat-o, s-a pregătit mult pentru asta”, a spus Alin Uşeriu.

Tibi Uşeriu estimează că se va întoarce acasă cel mai probabil în data de 23 martie şi va ateriza, la fel ca şi anul trecut, pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca, unde va fi aşteptat din nou de susţinători.

„A fost o săptămână frumoasă tocmai pentru că s-a creat această comunitate uriaşă în jurul lui. Anul acesta ne-am gândit că e o idee bună să ţinem legătura cu el prin telefon, să facem parte din această arenă uriaşă. Doar 3% dintre oamenii de pe pământ au şansa să facă sport de performanţă. Rămân 97% care practică doar sport de amatori. Această arenă este uriaşă. Tibi a făcut ceva foarte extrem, ceva ce noi abia ne putem închipui. Eu pe la 10 km mă simt cum se simte el acum, dar acei 10 km îi fac şi îi fac des tocmai din cauza lui. Comunitatea aceasta care s-a creat în jurul lui a fost plină de umor, plină de mesaje foarte frumoase, dar şi de griji. În acelaşi timp, vreau să vă spun că, vorbind acum, după terminarea cursei, cu Tibi am aflat că şi el e conştient că poate unele lucruri numai o dată în viaţă trebuie să le faci. Dacă se va mai înscrie şi la alte curse extreme, noi vom fi acolo. Eu, ca şi frate al lui, nu pot să nu stau lângă el chiar şi când greşeşte. Şi el face acelaşi lucru. De 40 de ani a fost nevoie să stau lângă Tibi. Dacă el va putea să participe la o nouă cursă extremă, şi noi vom putea fi lângă el”, a spus Alin Uşeriu.

2 comentarii

  • Apoi am tot presarat cu sare(comentarii), dar nu o ajuns, sa se mai dezghete pe acolo…SPER ca a lamurit toate lucrurile si nu mai vrea si confirmari,la anu’;asa cum zicea un suporter,nu ca el nu ar putea, ci ca noi nu mai putem.Ori ne face o selectie naturala…ca no, atunci s/ar putea sa-i facem surprize…Apoi de starea lui de sanatate ne ingrijoram foarte(clar scriu la plural,fara frica),ca am vazut cum e ok…(din pricina asta eu nu mai pot chirai la nici o durere, tac cu dintii stransi ca ma gandesc la culoarea picioarelor lui, degetele flendurite, infectie, ca nu arata prea bine…)asa ca, sa se faca bine sa ma pot plange eu:))…

    Felicitari pentru parcurs si pentru telefoane.Buna idee.La strategie as mai lucra…DAR GATA!!!(Cu tot curajul, ii MULTUMESC LUI DUMNEZEU pentru rugaciunile sustinatorilor ascultate de EL si cu efecte,ajutor, percepute de TIBI).

    Cat despre carte…foarte, foarte bine scrisa.A avut echipa,redactor/i,super,cu paragrafe si aliniate aerate,marimea literelor bine aleasa,fonturi, punere in pagina,capitolele bine structurate, legate(nu o poti lasa din mana, si o citesti usor).
    Despre continut?imi pare rau pentru toate suferintele indurate de el. Cine sunt eu, ca sa/l judec?doar sa/i admir curajul pentru spovada generala si deschisa.Nu vad alt curajos ca el, asa ca, ma inclin.Si/i doresc sa citeasca psalmul32/31(parca), sa traiasca, sa simta Fericirea omului iertat de Dumnezeu, sa i se umple sufletul de pacea, iubirea adanca, pura, plina, luminoasa(din moment ce a iertat tot, imi pare ca vorbesc la trecut, deja.).O scoala de psihologie. LECTURA OBLIGATORIE pentru parinti! si nu numai!LA MULTE EDITII !!(vezi ce aliniate faine am tras-din carte mi se trage!)

    Si cu mari sperante, ne lasam in grija Bunului Dumnezeu(ca oricat am dori, nu putem fi tot timpul acolo unde trebuie).Care desigur ca lucreaza si prin oameni.Cu diferite nume. Aici l/am intalnit pe dragul de Alin.Cine-i Alin?Fratele lui Tibi(parafraza dupa ION D. SIRBU, desigur!:))

  • Alin,felicitari!Doi barbati puternici.Viata e cu bune si rele .Reusiti sa lasati ceva in urma.In primul rand faptele .Apoi numele.Daruiti cu drag , cu generozitate o parte din existenta voastra.Sanatate multa! E cel mai de pret lucru.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.