
Șefa Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, Otilia Berbecar, a fost preluată de acasă sâmbătă în jurul prânzului un echipaj de prim-ajutor SMURD, toți cu echipamente de protecție.
Surse Timp Online au declarat că echipajul SMURD ar fi venit la blocul în care locuiește Otilia Berbecar în jurul orei 12.00, dar nu cu izoleta. Membrii echipajului erau îmbrăcați în costume de protecție, cu combinezoane. Otilia Berbecar ar fi adus niște bagaje, după care a urcat și ea în ambulanță.
Locatarii blocurilor din preajmă au ieșit la balcoane și au văzut-o în timp ce urca în ambulanța care a oprit la ușa din spate a blocului.
Trei persoane de la ITM Bistrița-Năsăud au fost diagonisticate inițial cu Covid-19 și au fost internate în spital.
Surse Timp Online au declarat că, sâmbătă, în afară de Otilia Berbecar, cel puțin încă alți doi angajați au ajuns la spital cu simptome de Covid-19. Inițial, Otilia Berbecar a pretins că cei trei subalterni ai săi care s-au îmbolnăvit inițial nu erau la serviciu în momentul când au contactat virusul, ci toți trei, în același timp, se aflau în concediu.










Minciunile se răzbună
Asa ar fi normal, sa se deschida un dosar penal. Si doamna “șefa ” sa raspunda si ea pentru incompetența. Nu e normal asa ceva. Ar trebui si autoritatile sa raspunda in acest caz pentru proasta gestionare. Sa infectezi tu atatia oameni, sa iti infectezi familia, copiii. Sa se publice si ancheta epidemiologica si inconștientul sau inconștiență care a infectat sa plateasca. Doamna șefa a fost preocupată sa dea bine in ziare, ca ea nu stie, ca toti au fost in concediu medical. Ei uite ca stia si pe lângă s a si infectat. Nu doresc răul nimănui, mai ales ca suntem si in preajma sărbătorilor si trebuie sa fim buni, dar imi doresc sa plateasca cineva pentru suferințele provocate. Si doamna schimbată din funcție pentru incompetența.
Tot felul de cucoane sunt numite in functii de conducere pe la buget. Cand se ivesc astfel de cazuri atunci se vede incompetenta sefilor. S-a dus prin spate ca slugile sa nu vada poporul ca vine izoleta dupa ea. No acum trebuie bagata in carantina si familia ei, care la randul ei a avut contacte si cu alte persoane. No tanti otilia asta e. Ti-ai adus la munca angajati in loc sa-i trimiti acasa. Bravo!
Auzi la ea, a iesit prin spatele blocului sa nu se mai vada treaba
https://timponline.ro/angajati-ai-itm-bistrita-nasaud-infectati-cu-covid-19/
Cand si de ce a mintit Otilia ?