Actualitate

Amenzi de circa 290.000 lei date în minivacanța de Paște. Ce probleme au fost

În perioada minivacanței de Paște, în județul Bistrița-Năsăud nu au fost înregistrate incidente majore în ceea ce privește ordinea și siguranța publică, informează Inspectoratul de Poliție.

În total, Poliția, Jandarmeria și ISU au dat amenzi de aproximativ 290.000 de lei.

Polițiștii din Bistrița-Năsăud aflați la datorie, în număr de peste 700, au intervenit la 235 de evenimente, dintre care 202 au fost sesizate prin 112. În același interval, polițiștii au fost sesizați cu privire la săvârșirea a 80 de infracțiuni, dintre care 44 contra persoanei și 13 contra patrimoniului. În urma activităților de investigare, au fost prinse în flagrant delict 7 persoane bănuite de comiterea a 11 infracțiuni. Totodată, au fost depistate 3 persoane urmărite la nivel național.

Poliţiştii au constatat din oficiu 21 de infracţiuni şi au aplicat 562 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de peste 217.000 de lei, majoritatea pentru încălcări ale Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002 privind circulația pe drumurile publice precum și ale Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În cadrul activităților de monitorizare și control, desfășurate pentru creșterea siguranței în trafic, au fost constate 15 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Totodată, ca urmare a acțiunilor desfășurate în minivacanța 17-21 aprilie, au fost reţinute 36 de permise de conducere, dintre care 16 pentru încălcarea regimului legal de viteză și  4 pentru consumul de alcool. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au retras 18 de certificate de înmatriculare.

Jandarmii au dat amenzi de peste 17.000 de lei

În urma misiunilor executate, au fost aplicate 99 de sancțiuni contravenționale, dintre care 63 de amenzi în valoare totală de 17.200 lei și 36 de avertismente scrise, a precizat Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Sancțiunile au fost aplicate pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, tulburarea liniștii și ordinii publice, precum și pentru cerșetorie, provocarea unor scandaluri, nesupravegherea animalelor, refuzul declinării identității în fața agentului constatator, adresarea de injurii, atragerea unor persoane de sex opus pentru întreținerea de raporturi sexuale cu scopul obținerii de foloase materiale, nesupravegherea unei persoane cu dizabilități, precum și apelarea nejustificată la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

În cea de a doua zi de Paște, un echipaj mixt polițist-jandarm a intervenit pentru aplanarea unui scandal izbucnit între trei persoane în incinta Spitalului Județean (Urgențe), în acest caz fiind aplicate sancțiuni de 3.700 de lei, pentru provocare de scandal.

Controale ale pompierilor, amenzi de peste 54.000 lei

Zilnic, peste 90 de pompieri militari au fost la datorie pentru a asigura intervenția operativă în cazul incendiilor, accidentelor rutiere, misiunilor de salvare din medii ostile vieții, precum și prin acordarea primului ajutor calificat.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, peste 90 zilnic, au avut 149 de intervenții. Cele mai multe dintre acestea, 125 la număr, au fost gestionate de echipajele SMURD, dintre care 11 cazuri au necesitat sprijinul echipajului de terapie intensivă mobilă.

Pe linia accidentelor rutiere, echipajele operative au intervenit la opt astfel de evenimente, unele dintre ele complexe, implicând victime multiple și intervenții simultane ale mai multor echipaje. Trei incendii de vegetație uscată și alte trei incendii izbucnite la diverse obiective au fost lichidate prompt de pompierii militari. De asemenea, au fost desfășurate opt alte misiuni de intervenție, inclusiv acțiuni de salvare și sprijin pentru cetățeni aflați în dificultate, precum și două misiuni în sprijinul echipajelor Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

Pe partea preventivă, inspectorii ISU Bistrița-Năsăud au efectuat controale la 42 de obiective din județ. În urma acestor acțiuni au fost aplicate 103 avertismente și 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 54.500 de lei, a menționat ISU.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.