(FOTO-VIDEO) Mii de bistrițeni au asistat la concertul cunoscutei interprete Andra, organziat de Primăria Bistrița prin Centrul Cultural Municipal în ziua a treia a inaugurării Palatului Culturii, iluminat cu această ocazie în diferite nuanțe. Pentru câteva ore, traficul rutier în zonă a fost închis.
Concert Andra la BistrițaAndra, în concert la Bistrița. 03.03.2016
Posted by Timp Online on 3 Martie 2016
Spectacolul a avut loc în aer liber, pe o scenă amplasată în fața Palatului Culturii. Andra s-a declarat onorată că a fost invitată să concerteze la acest eveniment. Ea a anunțat că dedică melodiile în primul rând doamnelor și domnișoarelor, deoarece martie este luna lor.
Publicul numeros a fredonat melodii cunoscute precum ”Dragostea rămâne”, ”Telephone”, ”Inevitabil va fi bine”, ”Numai la doi”, ”Falava”, ”Așa e dragostea”, ”Avioane de hârtie”, ”Niciodată să nu spui niciodată”, ”Iubirea schimbă tot”.
Andra a primit din partea primarului Ovidiu Crețu o plachetă aniversară, realizată de elevii Liceului de Arte ”Coneliu Baba” pe o țiglă de pe Biserica Evanghelică, veche de 450 de ani.
Andra, care a obținut numeroase premii în carieră și se menține pe primele locuri ale topurilor cu noi și noi hituri, venise ultima oară la Bistrița în august 2013, în Heidenfeld – Viișoara, în cadrul turneului Mix Music Evo.
Andra, concert la BistrițaConcert Andra – Bistrița, 03.03.2016
Posted by Timp Online on 3 Martie 2016
Până în prezent, artista a lansat 12 albume, ale căror single-uri s-au bucurat de mare succes în țară și nu numai, vânzându-se în peste 500.000 de copii. Andra este căsătorită cu Cătălin Măruță și este jurat la emisiunea ”Românii au talent”.
În prima zi a inaugurării Palatului Culturii a avut loc un concert simfonic extraordinar, în timp ce ziua a doua a fost dedicată teatrului.
Vineri 4 martie, manifestările se încheie cu spectacol folcloric susținut de Dumitru Fărcaș, Sava Negrean Brudașcu și Cristian Pomohaci, începând cu ora 18.00, pe scena de lângă Palatul Culturii.
ȘI AICI PUTEȚI VEDEA O GALERIE FOTO
In sfarsit o manifestare publică în care nu apare mentionată prezenta ilustrilor,maritilor și mult preaiubitilor noștri conducători.Să. vă tină Dumnezeu năravul,și să mai aud de voi după alegeri la capitolul surprize,adică nu ati mai fost votati niciunul din cei actuali.
PĂREREA MEA!
Cum!? N-a dat binecuvîntarea preamaritul Creţu? Niciodată să nu spui niciodată! Avem şansa in 5 iunie să-l trimitem definitiv la plimbare… Prin parcul cu veverite.
Cipri, te-ai pripit cu comentariul. Andra a venit sa concerteze la propunerea si invitatia lui Cretu, platita de administratia locala.
bagati pe cretu ,pe politicieni in orice… andra a concertat joi la bistrita si a fost un eveniment de exceptie. au fost mii de oameni care s-au bucurat ,cred ca peste 10.000 de oameni au fost prezenti la concertul andrei si nu au regretat deloc. e cea mai buna voce a Romaniei , e o adevarata artista ! asta e important nu cretu si alte nume pe care vreti voi sa le invocati cu orice ocazie. ANDRA BISTRITENII TE IUBESC !!! AI VAZUT ASTA PRIN APLAUZE !!!
Da ce frumos a fost! Am participat!