(FOTO-VIDEO) IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a continuat tradiția începută acum șase ani de a sluji la Bistrița în a doua zi de Paști și a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica ”Sfânta Treime” de pe str. Avram Iancu, unde preoți parohi sunt Tudor Mudure și Marius Pintican.
La slujbă au asistat președintele CJ Radu Moldovan, prefectul Ovidiu Frenț, primarul Ovidiu Crețu, viceprimarul Cristian Niculae, directorul SJU, Mircea Gelu Buta.
”În a doua zi de Paște am avut bucuria să particip împreună cu sute de credincioși la slujba Sfintei Liturghii, săvârșită la Biserica Sfânta Treime din Bistrița, de ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. A fost o atmosferă înălțătoare și momente pline de bucurie, într-o biserică în care slujesc unii dintre cei mai tineri și vrednici preoți ai județului nostru: Părinții Tudor Mudure și Marius Pintican. Am reținut îndemnul evanghelic al Domnului Nostru Iisus Hristos, care după Înviere ne-a lăsat următoarea povață: „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!” Va doresc sărbători binecuvântate alături de cei dragi!”, a menționat pe Facebook șeful CJ Radu Moldovan.
Fostul paroh, cel care a și rectitorit biserica, pr. Ioan Suciu, a primit distincția Crucea Arhiepiscopală pentru întreaga activitate depusă în slujba bisericii.
La finalul slujbei, IPS Andrei a oficiat taina Sfântului Botez pentru încreștinarea micuței Pintican Maria Patricia, fiica preotului Marius Pintican.
”La Paști, Domnul Iisus Hristos biruiește moartea și păcatul și ne dă nouă viață veșnică”
”De la Adam încoace, mii de ani, omul a suferit din pricina celei mai mari catastrofe care se poate abate asupra lui – moartea. Și mii de ani a nădăjduit că va veni cineva ca să se lupte cu acest vrăjmaș al omenirii. Și nădejdea aceasta au cuprins-o în scris proorocii. Iată, de pildă, în lectura ce se face la prohodul Domnului, proorocul Iezechiel ne spune un lucru prin care vedem că era prezentă nădejdea învierii morților, a biruirii morții. În capitolul 37 el ne zice așa: Fost-a mâna Domnului peste mine şi m-a dus Domnul cu Duhul şi m-a aşezat în mijlocul unui câmp plin de oase omeneşti și m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe faţa pământului şi uscate de tot. Şi mi-a zis Domnul: „Fiul omului, vor învia, oasele acestea?”. Iar eu am zis: „Dumnezeule, numai Tu ştii aceasta”. Domnul însă mi-a zis: „Prooroceşte asupra oaselor acestora şi le spune: Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată Eu voi face să intre în voi duh şi veţi învia. Aceasta a fost nădejdea proorocilor și iată că, întrupându-se Fiul lui Dumnezeu, se va lupta cu păcatul și cu moartea și până la urmă o va birui. În luminata zi de Paști, când Domnul Hristos înviază din morți, biruiește păcatul, moartea, iadul și pe diavolul. Și de aceea spune Sfântul Ioan Gură de Aur: Înviat-a Hristos și nici un mort nu mai este în groapă, sau troparul acesta pe care îl rostim de sute de ori: Hristos a inviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte, viață dăruindu-le!”, a spus IPS Andrei.
Ce politicieni credinciosi avem!
Da, fără îndoială, s-a dovedit.
Dumnezeu (Doamne, iartă-mă !) este PSD-ist.
Iar noul Sf. Petru este Radu Moldovan.
Noua manifestare a religiei ortodoxe române este una profund politică, deșănțată, grețoasă, cu aleși încă de pe lumea asta.
Nu mă mai miră că fuge lumea de ortodoxia vulgar afișată și se retrage în cămara sufletului ori pe facebook sau la neoprotestanți !
Ni s-a cam făcut lehamite de aceleași figuri din activul de partid în fața altarului.
Dar, ca la ceaușescu, n-are nimeni curajul să le spună mai marilor bisericii, cât rău face această mârlănie, străină misiunii și doctrinei bisericii ortodoxe ?!
Ați confiscat biserica locală, prin capii ei. Păstori nevrednici ce sunteți.Ați abandonat turma pe care sunteți chemați să o păstoriți. Dar veți da seamă, de bună-seamă !
Doamne iartă-i, că nu știu ce fac (cu adevărat) !
Ferestene Doamne si aparane de cei care au pus stapanire pe noi , ajutane Doamne sa scapam de ei
Iar aceleasi fete palide si triste? Astia parca sunt de la comitetul central sau comunistii aia care mergeau din casa in casa si ii fortau pe tarani sa se inscrie jn partidul comunist…. Cat de gretos este sa mergi la biserica si sa intre trupa de comunisti. In situatia de fata oare cine pe cine comanda??? Cine este Il padrino? Niste prefacuti
Dar doamnele aleșilor unde sunt? Ca întotdeauna lipsesc de la aceste evenimente. Poate le vedem mâine la concertele anunțate.
Musai sa ai vezi in primul rand asezati pentru fotografie . De cateva ori pe an .
In primul rand comunisti, in al doilea rand comunisti…