Actualitate

Ani Bob şi Otilia Berbecar, fără funcţii. AJPIS şi ITM se comasează în Direcţia de Muncă

Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială vor fi desfiinţate, iar în locul acestora va fi formată, prin comasare, o structură unică, denumită Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, a decis Guvernul. La nivel judeţean va funcţiona, din nou, Direcţia de Muncă.

Urmare a acestei decizii, în subordinea noii agenţii vor fi create, la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, direcţii judeţene de Otilia-Berbecar-trista-610x405muncă şi securitate socială, conform ordonanţei de urgenţă privind noua configuraţie a Guvernului.

Agenţia va fi condusă de un secretar de stat numit de premier la propunerea ministrului Muncii şi va prelua personalul celor două structuri comasate, dar cu încadrarea în numărul maxim de posturi.

Guvernul a mai decis înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, prin preluarea activităţii în domeniu de la Ministerul Muncii, care va fi condusă tot de un secretar de stat.

Reamintim că Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Bistriţa-Năsăud a fost desfiinţată în anul 2009.

Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud a fost condusă, în ultima perioadă, de Ani Bob (PLR), iar ITM Bistriţa-Năsăud de Otilia Berbecar, numită în funcţie în timpul guvernării PDL. AJPIS funcţionează în vechiul sediu al Direcţiei de Muncă, în timp ce ITM pe strada Constantin Romanu Vivu, într-un bloc ridicat în timpul guvernării PDL de un dezvoltator, condiţiile în care instituţia s-a mutat aici fiind dubioase. Cel mai probabil, Direcţia de muncă şi Securitate Socială va avea un sediu unic, cel din zona centrală. Este posibil ca instituţia nou creată să fie condusă de una dintre cele două sau de altcineva.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.