Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că, tot cu acest prilej, va fi amenajat un stand de prezentare a țării noastre cu obiecte de artizanat, țuică de Bistrița și mâncare tradițională.
„Noi am fost invitați de Consulul General al României la Strasbourg, Marcel Alexandru, să reprezentăm România în cadrul manifestărilor organizate la Strasbourg cu ocazia Zilei Europei. Ducem și o expoziție de artizanat și vom avea și o prezentare. Vom duce și niște țuică tradițională și mâncăruri pe care le putem aranja acolo. Vom face și lansarea internațională a siglei și sloganului municipiului Bistrița”, a spus primarul.
Ovidiu Crețu a explicat că la Strasbourg vizitatorii vor putea admira 29 de dansatori ai Ansamblului „Cununa de pe Someș”. Aceștia vor purta costume populare cu pieptare și pene de păun. Ei vor fi prezenți pe toată durata zilei porților deschise de la PE, organizată la Strasbourg de Ziua Europei.
Participarea la evenimentele de la Strabourg este doar un moment dintr-un turneu care începe săptămâna viitoare și la care participă în total 65 de persoane din Bistrița. Destinația inițială a acestei delegații este orașul german Herzogenrath cu care municipiul Bistrița este înfrățit fiindcă și aici vor avea loc o serie de evenimente cu ocazia Zilei Europei.
Delegația bistrițeană e formată dintr-o echipă de fotbal de la Liceul cu Program Sportiv Bistrița, dintr-un grup de elevi și profesori de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița Ansamblul „Cununa de pe Someș” și nouă reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local Bistrița.
Delegația din Bistrița va mai onora și invitația sașilor din Drabenderhohe (Germania) care a solicitat să vadă Ansamblul „Cununa de pe Someș” în două spectacole în cadrul aceleiași săptămâni a culturii europene și abia apoi se va întoarce acasă.
Adaugă comentariu