Social

„Flori Dumitrene”, încă un pas spre titlul de cel mai tare ansamblu din România

Ansamblul „Flori Dumitrene” a avut, marţi, o evoluţie spectaculoasă în dulelul ansamblurilor din emisiunea „La Măruţă” şi intrat în semifinala concursului organizat de Pro TV. Dansatorii din comuna Dumitra au reuşit să adune 57% din voturile telespectatorilor, faţă de adversarii din judeţul Bacău care au strâns doar 47% din voturi.

Primarul comunei Dumitra, Gheorghe Bălăjan, a plâns pe toată durata concursului, fericit de reuşita dansatorilor din comuna sa. Drept consolare, el i-a invitat pe băcăuani la Dumitra la o sărbătoare a comunei, ocazie cu care vor putea prezenta obiceiuri din zona lor.

Ansamblul „Flori Dumitrene” a prezentat, în a treia zi de Paşti dansuri din zona noastră la un concurs televizat la care participă ansambluri din toate regiunile istorice ale României. Este vorba de un concurs al ansamblurilor folclorice de copii organizat la Pro TV în cadrul emisiunii „La Măruţă” la care „Florile Dumitrene” s-au înscris cu copiii de până la 14 ani.

Emisiunea „La Măruţă” a demarat încă din ianuarie duelul ansamblurilor la care s-au înscris echipe din toate cele trei mari regiuni istorice. Cele mai bune grupuri folclorice din Moldova, Ardeal și Țara Românească intră în competiție pentru titlul suprem, iar telespectatorii decid câștigătorul.

În fiecare emisiune, câte două ansambluri se duelează în paşi de dans, iar publicul este cel care decide cine merge mai departe. În marea finală se vor duela pe ritmuri românești sub privirile unei țări întregi cele mai votate trei ansambluri, iar cel care va obține cele mai multe voturi din partea telespectatorilor va câștiga titlul suprem.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.