Actualitate

Antrenoarea Rodica Drăguş a premiat cei mai buni sportivi din Penitenciarul Bistriţa

Antrenoarea de schi fond Rodica Drăguş, participantă la Jocurile Olimpice de la Calgary din 1988, a stat de vorbă cu deţinuţii din Penitenciarul Bistriţa şi le-a înmânat diplome celor care au obţinut rezultate foarte bune pe parcursul anului la competiţiile sportive.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Bistriţa, Cosmin Părăuan, 11 deţinuţi aflaţi în custodia Penitenciarului Bistriţa au participat în 10 decembrie a.c. la o dezbatere moderată de Rodica Drăguş, maestru emerit al sportului la disciplinele atletism şi schi fond, participantă la Olimpiada Calgary 1988.

„În considerarea puterii de influenţare comportamentală pe care o au exemplele de succes din comunitate pentru persoanele private de libertate, maestrul a punctat valențele formative ale atletismului în planul personalității și i-a încurajat pe cei prezenți în continuarea practicării sportului, pentru dobândirea unui tonus psihic optim, dar mai ales pentru disciplinarea şi echilibrarea comportamentală. După încheierea discuţiilor, doamna Drăguş a înmânat diplome şi a felicitat persoanele private de libertate care au obţinut rezultate foarte bune pe parcursul anului la competiţiile sportive derulate în unitate şi în plan regional. Activitatea s-a desfăşurat în cadrul proiectului De vorbă cu personalităţile locale, proiect demarat la nivelul sistemului penitenciar românesc, care presupune derularea de întâlniri între persoanele din detenţie şi personalităţi recunoscute pe plan local, ce pot împărtăşi din experienţa proprie de viaţă şi pot constitui modele comportamentale autentice”, se arată într-un comunicat semnat de subcomisar de penitenciare Cosmin Părăuan, purtător de cuvânt al Penitenciarului Bistriţa.

Foto: arhivă

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.