Actualitate

Apa potabilă a ajuns în mai multe şcoli. Camelia Tabără despre cum sunt încălzite unităţile

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără a prezentat în şedinţa Colegiului Prefectural un raport asupra asigurării utilităţilor în şcolile din judeţ pe perioada sezonului rece (alimentare cu apă, căldură, energie electrică), inclusiv în şcolile şi grădiniţele din imobile care nu aparţin sistemului de învăţământ.

”Şcoala rezolvă aceste probleme în parteneriat cu autoritatea publică locală. Noi îi atenţionăm pe directori, e o chestiune care trebuie să-i preocupe ca să nu apară situaţii în care nu se poate desfăşura activitatea. Avem 353 de unităţi şcolare pe raza judeţului, 114 cu personalitate juridică şi 239 structuri. 83 sunt în mediul urban şi 270 în mediul rural. Săptămâna viitoare cel târziu va apărea ordinul de ministru care precizează criteriile după care reaşezăm reţeaua şcolară, deja ne gândim cum se reaşează structurile pentru anul şcolar 2015-2016. Autoritatea locală trebuie să înţeleagă că aceste costuri se pot susţine numai dacă efectivele de elevi se încadrează în limitele legii. Sunt multe situaţii particulare, multe orgolii locale. Asigurarea utilităţilor revine conducerii, iar furnizarea energiei electrice este asigurată în condiţii normale. În acest an avem mai multe unităţi de învăţământ racordate la reţeaua de apă potabilă, 232 în prezent, 17 cu hidrofoare şi 108 cu fântâni. Zone în care se foloseşte apa din fântâni sunt Târlişua, Spermezeu, Căian, Archiud, Pintic, Ocniţa, Arcalia, Sărăţel, Sânmihai, Mărişelu, Ilva Mică”, a spus Camelia Tabără.

Ea a precizat că în judeţ sunt 9 unităţi cu încălzire electrică, 96 cu încălzire pe gaz şi 248 cu încălzire cu lemne. ”În marea majoritate a şcolilor, în jur de 80%, este asigurată cantitatea de lemne pentru perioada rece. Sperăm să traversăm iarna în condiţii normale pentru şcoli”. Nicio şcoală nu a raportat că nu ar avea lemne de foc pentru această iarnă.

La nivelul judeţului sunt 75 de microbuze şcolare, aproape toate dotate cu cauciucuri de iarnă. Alte microbuze şcolare sunt aşteptate în perioada următoare pentru comunele Chiochiş, Ciceu Giurgeşti, Coşbuc, Dumitra, Lunca Ilvei, Runcu Salvei, Şieu, Târlişua, Telciu, Maieru, Mărişelu, Matei, Rebrişoara, Rodna, Rebra şi Poiana Ilvei.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.