Actualitate

Apa se scumpește cu un procent dublu față de cel anunțat inițial. Cât vom plăti pentru fiecare mc

Prețul apei potabile de la robinet va crește, anul acesta, cu 29%, iar al canalizării cu 39%, potrivit propunerii pe care conducerea Regiei de Apă Aquabis a transmis-o Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canalizare.

Astfel, vom plăti 6,61 lei cu TVA/mc apă potabilă (mai mult cu 1,16 lei/mc) și 5,45 lei/mc cu TVA pentru canal (mai mult cu 1,43 lei/mc)

Din 1 iulie 2021, pentru un metru cub de apă se plătește 4,48 lei, iar pentru canal 3,43 de lei.

Înainte de a intra în vigoare noile tarife, acestea trebuie aprobate de fiecare primărie care face parte din ADI Apă-Canalizare.

Managerul Aquabis, Ion Șandru, anunțase la finalul anului trecut că scumpirea va fi de cel puțin 15%, dar nicidecum nu amintise de un un procent atât de mare, dublu. Drept consolare, el a mai spus că primele facturi cu noile tarife vor ajunge la populație în luna aprilie după ce se va ieși din iarnă.

13 comentarii

  • Prețul la energia electrică folosită de cățea Aquabis si de către toti europenii is-a scumpit din cauza ca :
    – nu a plouat – debitele râurilor sunt la cote minime, iar hidrocentralele produc energie la cote reduse.
    – nu bate vantul -in aceasta perioada eolienele produc mai putina energie electrică, decât in trecut .
    Panourile solare nu produc energie electrică, pt ca e înorat!
    Germania își Închide unele Centrale Nucleare, pt ca este energia nucleară este considerată energie poluanta.
    Termocentralele se închid una după alta, pt ca UE zice ca poluează.
    S-au descoperit zăcăminte de gaze in Marea Nordului, si nu vor fi exploatate niciodată, pt ca politicienii au reușit sa convingă opinia publică, că e mai bine să folosim energia regenerabilă.
    Degeaba ne plângem noi, criza energetică a fost creată de către politicienii europeni și de cei care i-au votat!

    • Ca să sintetizez!
      Nu te apuci să distrugi infrastructura existentă, înainte sa construiești infrastructura nouă, verde, nepoluanta!
      Ei închid, fără sa pună nimic in loc.
      Ei zic că o să facă…nu știu când.
      Dar asemenea proiecte durează zeci de ani, și până când termina ei parcurile eoliene, cum produci energie dacă tu închizi aproape tot!
      Daca închizi un reactor nuclear, , trebuie sa pui in loc 400 de eoliene.
      In loc de 4 reactoare la Cernavodă, ai nevoie de 1.200 eoliene, ca sa produci aceeași cantitate de energie!

  • Ca sa vedeti chestie: Turda isi face Aquapark pe fonduri europene pe 7 hectare ca Nymphea de la Oradea, la Bistrita politicienii fac echipe de handbal si cresc cheltuielile populatiei, ba gunoi, ba apa extrem de scumpa. Mai puteti fratilor?

  • Fiecare localitate ar trebui să urmeze exemplul telcenilor. Această firmă numită ,, Aquabis” trebuie dizolvată ,e nefiresc că toți să cumpărăm apă de la Bistrița. Cred că cenzura funcționează …

    • Ar trebui un Magdău un Pop un Botârla un Scuturici
      și ceilalți telceni în toate localitățile să se întâmple așa ceva adică ieșirea din Aquabis. Forța Telciu.

  • Am tot citit si rascitit comentariile…..se observa de la mare distanta diferenta dintre un om care gandeste si unul care comenteaza doar cei trece pe la ureche.
    Hai sa o incepem asa babeste ca altfel nu se poate:
    – la toti ne place ca avem apa si canalul in casa – nu??
    – la toti ne place ca avem apa 24h din 24h la robinet – nu??
    Bun deci la toti ne place si atunci sa o luam incet incetisor asa ca si ardeleanu:
    – apa curge – de ce curge? hai sa analizam un pic
    1. apa trebuie curatata – statii de curatare – acolo sunt angajati non stop
    2. apa trebuie transportata – echipe de interventie , de lucru , de proiectare, de supraveghere…etc, oameni non stop
    3. apa trebuie contorizata – oameni care umbla pe teren la citirea contoarelor, oameni la facturare, oameni la incasare
    4. apa folosita(canal) – trebuie epurata trebuie colectata – oameni la statiile de epurare non stop
    5. Retelele de canal trebuiesc intretinute – oameni nonstop
    Plus multi alti oameni angrenati in acest mecanism: ingineri, maistri, muncitori calificati sau necalificatii, soferi, tehnicieni de toate felurile, magazioneri, portari, femei de serviciu.. etc.
    Pe linga forta umana mai sunt si echipamentele: scule, dispozitive, masini, ecchipamente speciale….etc.
    Mai sunt si utilitatile: ,combustibil, gaz, curent, infrastructura…..etc.
    Mai sunt si cheltuielile prevazute de intretinere cu statiile, pompele, echipamentele, parcul auto….etc
    Dar intr-un an calendaristic apar si avariile care detin ponderea cea mai mare din cheltuielei.
    In mare, cu toate ca am omis multe din operatiuni si echipamente, cam asta se plateste prin factura de apa-canal.
    Cam asta contine pretul apei – oameni si echipamente astfel incit TU consumatorul final sa te bucuri de apa si canalizare in casa.
    Comentariul TANARULUI este jalnic, chiar nici nu stiu cum sa-l cataloghez. El crede ca daca desfiinteaza Aquabis o sa aiba apa gratis, da o sa aiba pina apar primele defectiuni sau sincope de alimentare dupa care repede fuge la primarie ca el nu are apa. Viteaz omu nostru, un brav dac de pe meleaguri bistritene.

  • Dacii nu prea foloseau apa pt. baita zilnica si nici pt SPAuri si bazine de inot.
    Beti jin ca ei daca vreti sa fiti nemuritori si lasati tastele pt. cei care traiesc din ele si sunt platiti la munca.
    In rest comentati de-a tranta.

  • Voi astia comentatorii de duzina si iubitori de reusita Telciului, stiti ca Aquabis plateste apa care intra in statie sa va fie adusa sub nasuc!!? Sau apa pe care o folositi ,se platesc penalitati ca se fac depasiri, ca aruncati toate magariile in canalizare?!! Dar folositi buda din fundu curtii, iar pt consum in galeata….ori apa plata costa 2 l-4 lei…la curent si gaz vad ca nu se obiecteaza in halu asta….

    • Hei cineva 5000 de lei pe luna atât se plătește la apele române ăștia sunt bani. La care vă convine Aquabis și scrieți pro Aquabis să vă dea apa gratis ciumelor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.