Actualitate

”Așa arată o pasarelă a secolului XXI”

”Priviți cum arată o pasarelă a secolului XXI. Nu are lifturi, are o pantă accesibilă tuturor, are o lățime adecvată atât pentru pietoni cât și pentru bicicliști. Mai e ceva de adăugat, când au construit această pasarelă nu aveau 150 străzi de pământ. Pasarela este BP Bridge din Chicago”, a postat pe Facebook președintele Asociației Bistrița Civică, Adrian Florin Chereji, în contextul în care municipalitatea intenționează să construiască o punte din metal de culoare argintie, cu lifturi, peste Bd. Independenței.

Studiul de fezabilitate pentru amenajarea unui pasaj pietonal suprateran pe Bulevardul Independenţei din Bistriţa a fost aprobat de Consiliul Local în iunie a.c. Amplasamentul obiectivului propus se găseşte între ansamblurile de locuinţe Independenţei Sud şi Independenţei Nord, în zona străzilor Iosif Vulcan şi Panait Cerna.

”Acea pasarelă va fi un element de modernism în Bistrița. Este practic o punte, ea va avea formă de semicerc, cu alimentare și descărcare în trei puncte, cu lifturi astfel încât să nu creăm probleme. Cele trei puncte vor fi trotuarul de lângă poșta de la Big, trotuarul din fața magazinului Agroinvest și peste Bd. Independenței este un spațiu mai mare între cele două blocuri. Pe cei care contestă îi rog să se uite pe internet la pasarelele din Tokyo sau din Yokohama. Trebuie să ai și curaj să faci niște lucruri interesante și frumoase, nu poți să stai să tot cârpești ceea ce s-a construit acum nu știu câți ani. Eu merg pe varianta argintie”, a precizat primarul Ovidiu Crețu.

Varianta aprobată în Comisia Tehnico-Economică a Primăriei este o construcţie cu structură metalică supraterană sub formă unui arc de cerc având următoarele date tehnice: lungime pasaj 65 m, lăţime pasaj 1,50 m, înălţime liberă 4,875 m. Accesul pietonal se va face prin trei turnuri prevăzute cu scări, iar turnurile de la capete sunt prevăzute şi cu elevatoare hidraulice pentru persoane. Acestea asigură accesul la cota + 6,00 m pentru traversarea bulevardului. Regimul de înălţime al turnurilor amplasate la cele două capete şi intermediar este P+1E = 9,32 m. Pasarela şi turnurile sunt prevăzute cu o reţea de iluminat artificial şi instalaţie pentru protecţie împotriva şocurilor electrice. Valoarea investiției se ridică la 2.118.309 lei (1.603.941 lei construcții-montaj). 365.000 lei au fost prinși în bugetul local pe 2017 pentru începerea execuției.

24 comentarii

  • Da,acesta ar fi modelul ideal daca se doreste o pasarela pietonala in zona respectiva.Trotuarele adiacente strazii Independentei sunt destul de largi pentru a permite constructia rampelor de urcat pe pasarela.

    • Da de acord e suficient spatiu si pentru construirea rampelor si e o solutie buna pt fluidizarea traficului.

  • Deja cade in penibil fostul Consilier Local. Fa, ‘mataluta o „panta accesibila tuturor” pe un segment atat de scurt. Compari cu Chicago…și ai fost consilier local.

    • Amice „@Panta accesibila”, cand tovarasul primar face comparatie cu uratenile din Tokyo și Yokohama, nu cade in ridicol? De fapt oscileaza intre penibil si ridicol ca tine si cu dintii de pasarela lui!

    • Pai trebuie sa ne comparam cu astfel de orase doar asa ne vom putea ridica la nivelul acestora incet incet.

  • Pai Chereji in campanie vorbea de parcari rotative pe mai multe nivele..ceva lifturi pentru masini ,. Si acuma nui convine ca face cineva o pasarela supraterana?inafara de a critica domnu consilier mai stiti ceva?

  • Cand se vine cu explicatii si detalii, ideea pare mult mai atractiva si mai benefica. Cu siguranta un astfel de proeict va aduce orasului o nota de modernism si dupa ce va fi gata o sa dispara si criticile.

  • Orasele americane nu existau in urmă cu 150 de ani, marea majoritate a metropolelor americane subt orase noi (au apărut in 1800-1850). Acolo poți să construiesti pasarele, poduri etc, pentru că nu distrugi arhitectura, istoria, identitatea oraselor.
    In Europa Centrală situatia este cu totul alta. Orasele sunt vechi (1200-1300) au istorie, suflet, farmec, nostalgie, şarm. Cum să distrugi Siebenbürgen şi sa construiesti pasarele in Sibiu, Brasov, Sighisoara, Cluj, Bistrita ?
    In oraşele din sudul țării Alexandria, Giurgiu, Craiova, Tulcea, Slatina se poate construi o pasarelă, dar nu in orasele frumoase, elegante si boeme din Transilvania. Bistrita trebuie sa isi pastreze stilul arhitectural săsesc, central european.

  • Acea PASARELA de (cer) nu are nimic in comun cu ideea de modernism si de urbanism adecvat in ton cu caracteristicile unui oras cu trecut medieval TRANSILVAN . Din contra, peisagistic urateste cel mai mare bulevard de intrare in oras, si nu rezolva absolut nimic. Avand in vedere ca pe toata lungimea b-dului sunt sase treceri de pietoni din care cea de la BIG cu buton, si care in fapt este cea mai solicitata datorita bisericii SF. ANA dar si a scolii gimnaziale nr1.Costurile si pe urma mentenanta unei asemenea constructii nu este de neglijat. Mai mult, Bistrita nu mai este un oras muncitoresc cand numai intr-un singur schimb in fosta ZONA IND se duceau la munca 10.000 de oameni. Sa i-o spuna la mutu administratia ca s-a facut studiu amanuntit si ca acolo se justifica o asemenea mare prostie si HAZANIE. In nici un oras cu tinuta ISTORICA din TRANSILVANIA nu gasesti asemenea ineptii . Modelul este unul de tip sovietic si nu aduce nici un modernism. In CHICAGO si in TOKYO cum vrea primarul sa asemene Bistrita, (SIC) sunt modele de orase proiectate dupa ce s-a produs o explozie demografica fara precedent pentru acele tari. La noi orasul si Romania se goleste non stop.Inutilitatea consta si prin faptul ca bistritenii satui de lifturile de la blocurile inalte, nu vor sta la coada la alte lifturi de la pasarela ca sa-i transfere cu bagaje in mana de pe un trotuar pe altul. Care mai este atunci conceptul de PIETON, atata timp cat administratia vrea sa-i catere pe oameni pe schelete metalice ? Cu acesti bani, in fond am putea usor sa montam ca in CLUJ si TIMISOARA semafoare inteligente si cu adevarat moderne si necesare. In plus primarul si consilierii var avea cosmaruri la aflarea unor vesti triste si vor constata cum locuitori din zona vor fi loviti de masinile aflate in mare viteza. Cu siguranta din comoditate si lipsa de timp multi vor alege traseul (pe sub pasrela) in special la orele diminetii si a noptii. Mai vorbim noi despre asta daca aceasta magarie de proiect se va face. Totusi ca sa nu fiu contra fara sa dau o solutie i-am spus d-lui primar la dezbatera din CL ca exista variante mult mai bune si anume treceri subterane si asta incepand de la POSTA VECHE unde acolo-i baiu.Locuri mult mai solicitate sunt la Piata Decebal, HAN, Calea Moldovei . Iam spus primarului sa se concentreze mai serios la aceste aspecte si chiar este de dorit ca asemenea treceri subterane sa se faca in toate aceste puncte.Chiar si pe Independentei chiar si la BIG si mai jos la trecerea de la Kaufland mult mai solicitata decat cea din dreptul str. Iosif Vulcan. Numai ca totul in acest oras este facut anapoda cu costuri mari si la pofta unui singur SAF si parerile contribuabilului nu conteaza.

    • Trecerile subterane au scari si eventual lifturi la fel ca pasarela ce se vrea construita.Doar ca pretul e mai mare si deranjul din timpul executiei.Estetic rezolva problema dar functional nu,si aici e problema.

    • Noah, domnul Balan, te-ai repezit ca de obicei fara sa bagi de seama ca trimiterea la Chicago si propunerea prezentata in articol e fix a prietenului dvs. Chereji. Altfel, argumentele sunt corecte. Nu ramane decat sa-l impacati pe Chereji, eventual la un coniac.

  • Ce treaba are Mamaia si satul de vacanta cu interesantul trecut si medieval al orasului nostru. Oameni buni; nu asa se face modernismul. Nu acuma se bate piatra de temelie al Bistritei, incat sa o apuci de la zero si totul sa fie trasat dupa concepte noi ca cea de zona METROPOLITANA. In asemenea conditii pasarelele au rolul lor cand traverseaza o zona cu lanturi de mari magazine si alte mari obiective. Sa fim seriosi ,ce conditii gasesti pe Independentei in afara de Kaufland ? Bani aruncati pe apa sambetei.

  • Vorbim de pasarela cu lift si in pasajul de la autogara se caca si se pisa romanul prost. M-am saturat de natia asta de prosti care nu respecta niste reguli elementare. Se caca ca animalele pe unde le apuca. Astia care fac aceste fapte ar trebui sanctionati aspru si munca in folosul comunitatii sa adune toti rahatii din oras.

  • Aloooo!!! Nu vede nimeni ca pasarela din poza trece peste 6 linii de cale ferata si leaga o zona rezidentiala de plaja la care nu aveai atlfel cum sa ajungi?!? Adica chiar ne-am pierdut cu totul simtul ridicolului?

  • De ce nu am crede si intr-un astfel de proiect maret? Atunci cand se vrea, indiferent de unde vine sprijinul, trebuie sa apare sustinerea, iar criticile rautacioase inlaturate prin alocare de incredere! Bravo COnsiliului pentru astfel de curaj si ma declar nerabdatoare de a ma bucura de un astfel de PRoiect!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.