Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistrița Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud, au continuat cercetările într-un caz privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, viol, șantaj, violare de domiciliu, furt calificat și amenințare, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”În cauză s-a reținut că, în perioada martie – decembrie a.c., un bărbat a filmat actele de natură sexuală (viol) săvârșite asupra unei persoane vătămate minore (în vârstă de 13 ani), a deținut și transmis materialele pornografice, pe care le-a folosit pentru a șantaja persoana vătămată și pentru a o determina să se întâlnească cu acesta.
În luna octombrie a.c., bănuitul, profitând de lipsa părinților persoanei vătămate minore de la domiciliu, a pătruns în locuința acestora, de unde a sustras câinele familiei.
Ulterior, acesta a atras minora într-un loc izolat, sub pretextul că îi va restitui animalul de companie sustras, unde a violat-o, înregistrând această activitate cu un telefon mobil.
Materialul pornografic a fost ulterior distribuit părinților persoanei vătămate și unui cadru didactic.
De asemenea, în luna decembrie a acestui an, bărbatul a transmis amenințări cu moartea persoanei vătămate minore și mamei acesteia.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de 28 decembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile”, se arată într-un comunicat.
Adaugă comentariu