Cultură Recomandări

Asociația Culturală Miron Duca l-a premiat pe artistul plastic Emil Cassian Dumitraș

Asociația Culturală Miron Duca l-a premiat pe artistul plastic Emil Cassian Dumitraș pentru contribuția adusă domeniului artelor vizuale contemporane, joi, în cadrul unei expoziții eveniment dedidactă memoriei artistului Miron Duca, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai expresionismului abstract și o figură marcantă a vieții culturale din Bistrița.

”Sunt bucuros și foarte surprins fiindcă nu mă așteptam la acest premiu. Voi continua cercetarea în atelier pe partea de ceramică, arderi și volumetrie sculpturală. Ceramica mi se pare că îmbină foarte bine volumul cu partea de sculptură, cu partea de grafică, practic din toate zonele împrumută modalități de exprimare. Are o complexitate aparte, după care urmează și partea tehnică de laborator, partea de arderi. Focul vine și încheagă toată ideea. De obicei, nu lucrez cu rețete prestabilite, am ideea, dar în funcție de stare încep să construiesc lucrarea în sine”, ne-a spus artistul plastic Emil Cassian Dumitraș, remarcat pentru expoziția personală de la Casa cu Lei, unde a expus lucrări ambientale îmbinate cu elemente sculptural-tridimensionale.

În expoziția de acum, el a adus patru lucrări din porțean, care fac parte dintr-un nou concept la care lucrează acum.

”Miron Duca avea întodeauna o slăbiciune pentru noile talente, iar noi am creat această asociație și ca să venim în sprijinul artiștilor tineri, cum este și premiantul de astăzi, Emil Cassian Dumitraș sau Mirela Iordache, o artistă care deja are un ciclu de prezentări aici, la Bistrița. Cred că e de bun augur să înfrumusețăm spațiile Consiliului Județean și ale Primăriei Bistrița ca să aibă o dinamică în activități. Tot prin această asociație, susținem și Liceul de Arte Corneliu Baba cu materiale sau în cadru unor proiecte”, a declarat Florin Urîte, președintele Asociației Culturale Miron Duca.

La evenimentul dedicat artei contemporane și memoriei pictorului Miron Duca, au participat primarul Bistriței, Gabriel Lazany, directorul Complexului Muzeal, Alexandru Gavrilaș, directorul Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” Gavril Țărmure, istoricul de artă Vasile Duda, Mircea Urîte.

”Legat de Emil Cassian Dumitraș eu sunt bucuros că a obținut distincția din partea Asociației Culturale Miron Duca tocmai pentru că această asociație are un parteneriat cu Casa cu Lei din momentul în care noi ne-am străduit să facem acolo un program dedicat tinerilor. E un program finanțat de Palatul Culturii și ne bucurăm că, în fiecare an, Asociația Miron Duca selectează un tânăr pentru a fi premiat. Miron Duca cred că a lăsat o amprentă specială la Bistrița tocmai pentru că a avut o activitate mai lungă, pentru că legăturile lui cu Muzeu sunt indiscutabile.Într-un anumit fel de el și atunci lumea a simțit că merită mai mult și memoria lui ar trebui cinstită mai bine. Lucrările de pe simeze sunt din perioade diferite, unele cu teme dinainte de 1989, altele venite spre zona abstractului”, a spus Vasile Duda.

În 12 februarie s-au împlinit 74 de ani de la nașterea pictorului Miron Duca, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai expresionismului abstract și o figură marcantă a vieții culturale din Bistrița. În 2004, Miron Duca a primit din partea Președinției României distincția ”Meritul Cultural”. În 2015, a primit titlul de Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud. A trecut la cele veșnice la vârsta de 66 de ani, în data de 25 februarie 2018.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.